IADUL pentru antrenori! Patronul care-i dă lecții lui Becali!** A schimbat al 37-lea tehnician din mandatul său

Pare greu de crezut, dar există un personaj în fotbalul mondial care îl depășește pe Gigi Becali în gafele pe care le face în fruntea clubului pe care-l conduce. Cel puțin în materie de antrenori.

Maurizio Zamparini, patronul lui Palermo, tocmai ce a schimbat antrenorul, înainte ca acesta să apuce să debuteze într-un meci oficial. Stefano Pioli a fost „uns” antrenor la Palermo la începutul verii, după ce Delio Rossi a demisionat, iar Zamparini promitea stabilitate: „Piolo e grozav, un băiat modest. Pun pariu că va sta la Palermo 3 ani, cât are contract, plus încă doi după aceea”, spunea atunci șeful grupării siciliene.

Ulterior, doar în câteva săptămâni, Zamparini a ajuns la altă concluzie: „Pur și simplu n-a mers. În vreau pe Rossi înapoi.” Cum a răspunsul fostul antrenor? „E exclus să revin”.

Rossi are motive extrem de întemeiate să răspundă cu un „Nu” categoric. Acesta a fost umilit constant în ultimul an de Zamparini, relația dintre ei având accentele unui mariaj nereușit.

Rossi a fost demis prima dată de la Palermo în luna februarie a acestui an: „Nu avea ouă”, argumenta Zamparini, care l-a adus pe Serse Cosmi: „Un bărbat adevărat, un om de piatră”.

Noul antrenor al lui Palermo l-a pregătit pe Goian doar până în luna aprilie, când Zamparini l-a dat afară din cauza că „îi lipseau cunoștințele elementare despre fotbal”. În mai, Rossi a fost reinstalat, cuvintele frumoase au apărut din nou: „Rossi e ca soția meaa, îl vreau numai pentru mine”, spunea Zamparini.

La sfârșitul sezonului, Rossi a demisionat, Pioli a venit în locul său, dar numai până săptămâna trecută, când s-a întâmplat evenimentul descris la începutul textului. Pioli devine astfel al 37-lea antrenor din era Zamparini, care a ajuns la Palermo în anul 1987.

Publicat: 04 09. 2011, 18:38
Actualizat: 04 09. 2011, 19:06