I-au găsit înlocuitor lui Prandelli: Hamza Hamzaoglu o va prelua pe Galata

Hamza Hamzaoglu, secundul selecționerului Turciei, va prelua echipa Galatasaray, în locul italianului Cesare Prandelli (foto), demis din cauza rezultatelor slabe, informează AFP, citând presa turcă.

Conducătorii au luat această decizie după ce s-au consultat cu selecționerul Fatih Terim, fost antrenor la Galatasaray, și urmează să oficializeze această numire în cursul zilei de vineri, susține Hürriyet.

În vârstă de 44 de ani, Hamza Hamzaoglu a jucat patru sezoane la Galatasaray. El a antrenat formațiile Malatyaspor, Eyüpspor, Denizlispor și Akhisar, iar din 2013 este secundul lui Terim la naționala Turciei.

Cesare Prandelli a fost demis, joi, a doua zi după înfrângerea din meciul cu Anderlecht, din Liga Campionilor. El a preluat conducerea tehnică a formației Galatasaray în această vară. După zece etape, echipa ocupă locul trei în campionat, cu 19 puncte, la un punct de rivalele Beșiktaș și Fenerbahce, care conduc în clasament.

În Liga Campionilor, Galatasaray a înregistrat o remiză și patru înfrângeri și se află pe ultimul loc în grupa D.

Publicat: 28 11. 2014, 14:23
Actualizat: 28 11. 2014, 14:24