Hleb: „Iubesc Barcelona”

Noul mijlocaș al celor de la FC Barcelona, Alexander Hleb, a efectuat vizita medicală și a semnat un contract valabil pe 4 sezoane cu echipa catalană, anunță AFP.

„Iubesc acest club. Am vorbit cu antrenorul Josep Guardiola și a fost extrem de important faptul că el m-a dorit la echipă. Voi da totul pentru Barcelona și sper să câștigăm cât mai multe trofee”, a declarat Hleb.

Transferul a fost realizat pentru 15 milioane de euro, plus încă două milioane în funcție de rezultatele internaționalului bielorus. Hleb, în vârstă de 27 de ani, va avea o clauză de reziliere a contractului de 90 de milioane de euro.

Publicat: 17 07. 2008, 11:09
Actualizat: 17 07. 2008, 11:14