Guus Hiddink e convins că va câștiga un trofeu cu Chelsea

Noul antrenor al echipei Chelsea, Guus Hiddink, este convins că va câștiga un trofeu cu formația engleză în acest sezon, informează cotidianul The Sun. Chelsea ocupă poziția a patra în Premier League, la zece puncte distanță de liderul Manchester United, însă Hiddink a promis că va câștiga un trofeu până va părăsi echipa, respectiv în luna mai, când se va ocupa de naționala Rusiei.

„Timpul este limitat, dar concurăm în trei competiții: campionat, Liga Campionilor și Cupa Angliei. Suntem la zece puncte distanță de Manchester United, va fi dificil să recuperăm, dar trebuie să încercăm.

Suntem obligați să încercăm și asta vom face. Suntem în cursă și în celelalte două competiții și trebuie să sperăm. Nu mă aflu aici doar ca să aștept să treacă timpul până la finalul sezonului”, a precizat Guus Hiddink.

Hiddink se va afla pentru prima dată pe banca tehnică a formației Chelsea sâmbătă, la meciul cu Aston Villa, din campionatul Angliei.

Publicat: 20 02. 2009, 17:14
Actualizat: 20 02. 2009, 17:15