Guardiola, 1000 de zile la Barça!** Vezi palmaresul la echipa catalană

Antrenorul Josep Guardiola sărbătorește 1000 de zile de când
conduce FC Barcelona, echipă care joacă, duminică, în etapa a
XXVIII-a a campionatului Spaniei, cu FC Sevilla.

După o mie de zile, „o eternitate”, Guardiola se poate lăuda cu
două titluri de campion al Spaniei, Liga Campionilor, Cupa Spaniei
și două Supercupe ale Spaniei, Supercupa Europei și Campionatul
Mondial al cluburilor.

În cele 1000 de zile cu Guardiola pe bancă, FC Barcelona a disputat
166 de partide oficiale. Guardiola a câștigat 122 de meciuri, a
făcut 29 de remize și a înregistrat 15 înfrângeri. În aceste
partide catalanii au marcat de 419 ori, primind 121 de
goluri.

În actualul sezon, după 27 de meciuri, FC Barcelona are șapte
puncte avans față de Real Madrid, cu 24 de victorii, o înfrângere
și două remize, 78 de goluri marcate și doar 13 primite.

Sursa: Mediafax

Publicat: 13 03. 2011, 13:54
Actualizat: 13 03. 2011, 13:56