Gestul de milioane de euro pe care îl face FC Barcelona pentru Memphis Depay! Olandezul poate reveni în țara sa natală

Memphis Depay vrea să plece de la FC Barcelona, care a fost de acord să scadă din pretențiile sumei de transfer.

Olandezul Memphis Depay a refuzat, vara trecută, mai multe oferte financiare tentante, din dorința de a-i ajuta pe catalani să traverseze momentele grele. Acum, fotbalistul se aștepta ca oficialii catalanilor să îi întoarcă „favorul” și să îi permită să plece gratis de pe Camp Nou, statut care i-ar fi permis să negocieze un salariu superior la următoarul său club.

Gruparea din Spania a refuzat propunerea fotbalistului, însă este de acord să reducă suma de transfer.

Gestul de milioane de euro pe care îl face FC Barcelona pentru Memphis Depay

Memphis Depay vrea să se despartă de FC Barcelona, unde nu simte că mai are un viitor sigur, odată cu preluarea băncii tehnice de către Xavi, în vârstă de 42 de ani.

Atacantul reprezentativei Țărilor de Jos este tentat să se întoarcă în țara sa natală, unde ar putea îmbrăca din nou tricoul lui PSV Eindhoven, club care l-a lansat în fotbalul mare.

Memphis Depay spera că gestul său de vara trecută, când a refuzat oferte superioare din punct de vedere financiar pentru a o ajuta pe FC Barcelona, va fi răsplătit acum de oficialii catalanilor. Fotbalistul le-a cerut să fie declarat jucător liber de contract. Aceștia au refuzat această variantă, dar sunt de acord să scadă din pretențiile financiare și să nu solicite o sumă de transfer prea mare.

Vârful de atac are o cotă de piață de 45 de milioane de euro, conform informațiilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.

Potrivit Voetbal Primeur, Memphis Depay ar putea reveni în țara sa natală, la PSV Eindhoven, formație pentru care între 2011 și 2015 a marcat 39 de goluri în 90 de partide.

De-a lungul carierei, acesta a mai evoluat pentru Manchester United și Olympique Lyon.

Publicat: 27 03. 2022, 21:06
Actualizat: 27 03. 2022, 21:06