Transferul lui Alphonso Davies ar putea fi deturnat! Ce decizie a luat Bayern Munchen în privința fotbalistului dorit de Real Madrid

Transferul lui Alphonso Davies (23 de ani) poate fi răsturnat de Bayern Munchen! Anunțul a fost făcut de un oficial al clubului de pe Allianz Arena, iar discuțiile decisive vor avea loc zilele următoare.

Fundașul canadian mai are contractul valabil cu Bayern Munchen până la sfârșitul sezonului competițional 2024 – 2025, iar acesta ar putea semna prelungirea de contract cu Bayern Munchen, deși Real Madrid este pe urmele sale.

Transferul lui Alphonso Davies ar putea fi răsturnat de Bayern Munchen! Cât îi oferă bavarezii fotbalistului pentru a nu părăsi formația

Directorul sportiv al bavarezilor, Cristoph Freund, a dezvăluit că formația de pe Allianz Arena este în discuții cu Alphonso Davies pentru a-i prelungi contractul.

„Sunt discuții care se dezvoltă foarte bine şi sunt deschise. Vom vedea ce va urma în săptămânile următoare. O reînnoire a contractului nu este puţin probabilă. Se simte confortabil la Munchen și la Bayern. Nu are deloc sentimente negative”, a declarat Cristoph Freund, potrivit Sky Germania.

Zilele următoare va avea loc o discuție crucială între canadian și oficialii lui Bayern Munchen, însă cel mai sensibil punct din contractul fotbalistului este salariul cerut.

Clubul antrenat de Thomas Tuchel este dispus să îi ofere fotbalistului până la 13 milioane de euro pe sezon, dar Alphonso Davies ar dori un salariu în valoare de 20 de milioane de euro. În cazul în care Bayern Munchen nu reușește să ajungă la o înțelegere cu fundașul canadian, acesta ar putea părăsi, liber de contract, gruparea din Bavaria în vara anului viitor.

Cum ar putea ajunge canadianul la Real Madrid

După transferul lui Kylian Mbappe, Real Madrid nu vrea să renunțe la semnătura lui Alphonso Davies și are două variante prin care poate concretiza transferul.

Dacă Bayern Munchen nu va ajunge la un consens cu fundașul stânga, clubul de pe Santiago Bernabeu ar putea înainta, în această vară, o ofertă modică pentru acesta. Germanii ar putea accepta pentru a nu-l pierde gratis pe canadian, asemenea cazului lui Toni Kroos, din urmă cu un deceniu.

Totuși, în cazul în care nu va fi cedat în această vară, Alphonso Davies ar putea ajunge în curtea madrilenilor din postura de jucător liber de contract, la fel ca David Alaba, în anul 2021.

Dar, formația antrenată de Carlo Ancelotti a ajuns la un acord verbal cu fotbalistul celor de la Bayern Munchen, potrivit The Athletic.

Cifrele lui Alphonso Davies

Fotbalistul canadian a sosit la începutul anului 2019 la Bayern Munchen în schimbul a 14 milioane de euro. Acesta a jucat 183 de meciuri pentru campioana Germaniei, a marcat șapte goluri și a oferit 17 pase de gol.

De-a lungul carierei, fotbalistul a jucat doar pentru Vancouver Whitecaps și Bayern Munchen.

Fundașul stânga are 44 de selecții pentru naționala Canadei și a marcat 15 goluri pentru reprezentativa țării sale.

  • Cota de piață a lui Alphonso Davies este de 70 de milioane de euro, conform Transfermarkt.
Publicat: 13 03. 2024, 17:50
Actualizat: 13 03. 2024, 17:50