Şeful lui Bayern Munchen, reacție după ce părinții fotbalistului pe care bavarezii vor să-l transfere cu 150.000.000 de euro s-au întâlnit cu oficiali de la Manchester City şi Liverpool
Șeful lui Bayern Munchen, Max Eberl, a reacționat după ce părinții lui Florian Wirtz, jucătorul lui Bayer Leverkusen care se află pe lista de transferuri a bavarezilor, ar fi discutat cu Manchester City și Liverpool.
Nemții se află în pole-position pentru a-l aduce pe Wirtz în vară, dar se pare că pe fir au intrat și cele două formații din Premier League, care au pus ochii pe tânărul fotbalist german.
Reacția celor de la Bayern Munchen după ce părinții lui Florian Wirtz s-au întâlnit cu reprezentanții lui Liverpool și Manchester City
Directorul sportiv al lui Bayern Munchen, Max Eberl, a oferit o primă reacție la auzul veștii conform căreia părinții lui Florian Wirtz, jucătorul aflat pe lista de achiziții a bavarezilor, care sunt gata să ofere 150 de milioane de euro în schimbul său, ar fi discutat și cu reprezentanți ai lui Manchester City și Liverpool.
Chiar dacă Bayern se află în pole-position pentru a-l aduce pe Wirtz în vară, tânărul fotbalist german în vârstă de 22 de ani ar putea ajunge în Premier League, iar cele două oferte pe care le are sunt destul de tentante. Pep Guardiola îl dorește de mijlocaș pentru a-l înlocui pe Kevin de Bruyne, care îi va părăsi pe „cetățeni”, iar „cormoranii” vor să-și întărească lotul după ce au cucerit un nou titlu de campioni.
„Dacă Florian Wirtz și familia sa au făcut această călătorie, au motivele lor. Nu este treaba noastră să comentăm despre asta. Florian Wirtz este liber să viziteze Liverpool, Manchester, Madrid sau orice altceva cu familia și prietenii săi. Sunt multe speculații la Munchen și toată lumea are propria opinie.
Desigur, asta nu face lucrurile mai ușoare. Cu Campionatul Mondial al Cluburilor, această vară este evident specială.
Încerc să ignor aceste lucruri cât mai mult posibil. Trebuie să ignorăm speculațiile ca să ne putem desfășura activitatea în mod liniștit. Asta am făcut și cu prelungirile de contracte și vrem să facem la fel și cu transferurile”, a fost reacția liderului grupării bavareze, citat de goal.com.
Cifrele din acest sezon ale lui Florian Wirtz
Florian Wirtz a avut un sezon remarcabil la Leverkusen, chiar dacă echipa sa nu a reușit să-și apere titlul de campioană în Bundesliga în actuala stagiune, iar Bayern Munchen a triumfat din nou în fotbalul german.
În acest sezon, Wirtz a strâns 44 de apariții în tricoul „farmaciștilor”, a marcat 16 goluri și a contribuit cu 15 pase decisive.
Potrivit transfermarkt.com, cota de piață a mijlocașului este de 140 de milioane de euro. Wirtz se mai află sub contract cu Leverkusen până în vara anului 2027.