Este oficial! Dorit de Barcelona și Bayern Munchen, Luis Diaz a semnat cu noua echipă

Sursa: Profimedia, 30.07.2025
Vezi galeria foto - 4 poze

Columbianul Luis Diaz, dorit de Barcelona și Bayern Munchen, a plecat de la Liverpool și a semnat cu noua echipă.

Formația antrenată de Vincent Kompany a anunțat oficial transferul și a dezvăluit ce număr va purta fotbalistul sud-american.

Luis Diaz a semnat cu Bayern Munchen

Bayern Munchen l-a prezentat oficial pe Luis Diaz. Fostul jucător de la Liverpool a semnat un contract valabil până în vara anului 2029. Fotbalistul columbian va purta tricoul cu numărul 14 la campioana Germaniei.

„FC Bayern l-a transferat pe internaționalul columbian Luis Diaz de la campioana din Premier League, Liverpool. Atacantul a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2029 și va purta numărul 14 la campioana Germaniei.

CEO-ul FC Bayern, Jan-Christian Dreesen: «Am reușit să aducem una dintre cele mai bune extreme stânga din Premier League. A câștigat trofee cu fiecare dintre cluburile sale până în prezent. Suntem încântați să avem un internațional de top, care va da echipei noastre un impuls important».

Membru al consiliului de administrație pentru sport, Max Eberl: «Luis Diaz este un jucător cu experiență internațională, o calitate enormă, abilități extraordinare și o mare fiabilitate. Suntem încântați că am reușit să-l aducem la FC Bayern. Transferuri de acest gen funcționează atunci când fiecare rotiță din mașinărie se potrivește».

Diaz, în vârstă de 28 de ani, și-a început cariera de fotbalist profesionist la clubul de divizie secundă Barranquilla FC din Columbia, unde a debutat la prima echipă în 2016. După două sezoane la clubul de primă divizie Atlético Junior, cu care a câștigat de două ori campionatul, precum și Cupa și Supercupa Columbiei, s-a mutat la Porto în vara anului 2019 și a jucat în total 125 de meciuri pentru clubul portughez, marcând 41 de goluri. Și aici a continuat să adune trofee, câștigând două campionate și două cupe, precum și triumfând în Supercupa Portugaliei.

Liverpool l-a transferat în ianuarie 2022. Diaz joacă pentru echipa națională a Columbiei din 2018. A marcat 19 goluri în 64 de meciuri internaționale până în prezent și a fost golgheterul la Copa America 2020/21”, a anunțat Bayern Munchen pe site-ul oficial.

Sunt foarte fericit. FC Bayern este unul dintre cele mai mari cluburi din lume. Vreau să-mi ajut noua echipă cu modul meu de a juca fotbal și cu caracterul meu. Scopul meu este să câștig fiecare trofeu posibil și pentru asta vom lucra în fiecare zi ca echipă”, a declarat Luis Diaz.

Publicat: 30 07. 2025, 12:23
Actualizat: 30 07. 2025, 12:33