George Pușcaș a revenit pe teren după o pauză de trei luni, în meciul cu Bristol City! Reading, în cărți pentru promovarea în Premier League

George Pușcaș s-a întors din nou pe gazon, după o pauză de aproape trei luni. Atacantul român a revenit pentru Reading în victoria cu 2-0, în deplasare, cu Bristol City. Ultimul meci în care a evoluat Pușcaș datează din 7 noiembrie 2020, după care a suferit o hernie sportivă ce a necesitat și o intervenție chirurgicală.

Vârful de 24 de ani a trecut peste momentele dificile ale accidentării și a revenit pe gazon, pentru prima dată în 2021. Managerul lui Reading, Veljko Paunovic, l-a introdus pe teren în minutul 86, în locul lui Oviemuno Ejaria, atunci când victoria era deja asigurată de către „The Royals”.

George Pușcaș a trecut printr-o hernie sportivă care l-a chinuit pentru mult timp. Accidentarea s-a declanșat în noiembrie și, în primă fază, a fost ameliorată prin tratament, pentru ca în ianuarie să sufere o intervenție chirurgicală, pentru a se vindeca complet.

George Pușcaș a revenit pe teren, după accidentarea care l-a ținut în afara gazonului timp de trei luni. Reading, pe loc de play-off pentru promovarea în Premier League

Inițial, clubul din Championship a preconizat că va reveni în cadrul lotului după o lună, la scurt timp după ce s-a tratat la o clinică speciaizată din Nurnberg, Germania, însă planurile au fost date complet peste cap de doctorii germani.

Românul a strâns 10 meciuri pentru formația engleză în acest sezon, în care a reușit două goluri în această ediție de campionat, iar ultima dată evoluase în înfrângerea cu Stoke City, din 7 noiembrie 2020.

Deși nu se află într-o formă foarte bună, Reading păstrează în continuare șanse la promovarea în Premier League și în acest moment ocupă poziția a 5-a în Championship, loc de play-off, cu 51 de puncte acumulate după 30 de partide disputate. „The Royals” se află la 7 puncte în spatele liderului Norwich.

Înainte să se accidenteze, atacantul în care Mirel Rădoi și-a pus speranțele calificării la Euro 2020 a fost dorit de mai multe cluburi din Europa, în contextul în care Reading FC a anunțat pierderi mari financiare, după sezonul ratat, în care a investit sume consistente în transferuri.

Cel mai mare nume de club despre care s-a vehiculat că ar fi pe urmele lui George Pușcaș a fost Fenerbahce, informație intens dezbătută în presa din Turcia.

 

Publicat: 17 02. 2021, 11:30