Gareth Bale: „Sunt onorat să fiu desemnat jucătorul anului, nu aș fi reușit fără colegii mei”

Jucătorul formației Tottenham, Gareth Bale, care a fost desemnat, duminică seară, cel mai bun fotbalist din Premier League de către Asociația Fotbaliștilor Profesioniști Englezi (PFA), a afirmat că este o mare onoare să primească acest trofeu a doua oară în carieră, anunță presa engleză.

Bale, premiat și în 2011, a primit și titlul de cel mai bun tânăr jucător, fiind al treilea fotbalist care este recompensat cu cele două trofee în același an, după Cristiano Ronaldo (2007) și Andy Gray (1977).

„Este o mare onoare și unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi se puteau întâmpla. Este genial că am câștigat și sunt extrem de încântat. Când mă uit la lista nominalizaților și văd ce nume mari sunt nu-mi vine să cred. Nu aș fi reușit fără coechipierii mei. Au fost minunați, la fel ca și managerul Andre Villas Boas”, a precizat Bale.

Echipa anului desemnată de PFA este următoarea: De Gea – Zabaleta, Ferdinand, Vertonghen, Baines – Hazard, Carrick, Mata, Bale – Van Persie, Suarez.

sursa: Mediafax

Publicat: 29 04. 2013, 17:16
Actualizat: 29 04. 2013, 17:17