Gardoș a fost rezervă în Southampton – West Bromwich Albion

Florin Gardoș a fost luat în lotul lui Southampton pentru meciul din etapa a 2-a din Premier League, de pe teren propriu, contra lui West Bromwich Albion

Transferul în Premier League îi priește lui Gardoș. Sunt semne clare că fundașul este apreciat de antrenorul Ronald Koeman. La doar zece zile de la oficializarea transferului său la Southampton, apărătorul român a fost luat de tehnicianul olandez în lotul de 18 jucători pentru partida cu West Bromwich.

Acest lucru este o surpriză pentru că primele semnale ale lui Koeman în ceea ce îl privește pe Gardoș au fost descurajatoare. La două zile de la realizarea tranzacției, olandezul a subliniat faptul că fundașul se află în urmă cu pregătirea fizică și va mai dura ceva timp până când îl va folosi. 

6,8 milioane de euro a plătit Southampton pentru Florin Gardoș

Publicat: 23 08. 2014, 16:10
Actualizat: 23 08. 2014, 19:38