Gardoș a debutat pentru Southampton în victoria clară cu Newcastle, 4-0

Florin Gardoș a debutat pentru Southampton în cea de-a patra etapă din Premier League. Fundașul pe care echipa antrenată de Ronald Koeman a plătit Stelei 6,8 milioane de euro a intrat în minutul 89 al partidei pe care Southampton a câștigat-o cu scorul de 4-0 contra lui Newcastle.

Gardoș nu a jucat în primele trei etape ale campionatului englez din cauza unei accidentări suferite în returul sezonului trecut din Liga 1, într-o partidă pe care Steaua a jucat-o la Ploiești cu Petrolul, scor 0-0. Internaționalul român în vârstă de 25 va avea parte de o concurență serioasă la noua sa echipă. Fundașii care au cele mai mari șanse să formeze cuplul din centrul defensivei îm acest sezon sunt Jose Fonte, care este și căpitanul echipei, și internaționalul belgian Toby Alderweireld pe care englezii l-au împrumutat de la Atletico Madrid.

Publicat: 13 09. 2014, 19:10
Actualizat: 13 09. 2014, 19:11