Gafă incredibilă făcută de PSG:** „Din vară, el va fi jucătorul nostru!” Francezii și-au dat seama de greșeală și au șters imediat anunțul

Un anunț ciudat a apărut pe pagina oficială de Twitter a lui PSG. Francezii au postat un mesaj prin care au anunțat că Ashley Cole va fi din vară jucătorul grupării din Paris: „Fundașul stânga englez Ashley Cole va fi din vară jucătorul roș-albaștrilor”, a fost mesajul postat pe Twitter.

Anunțul a fost șters la scurt timp, nu înainte însă ca englezii de la mirror.co.uk să imortalizeze momentul. Nu se știe însă dacă pagina de Twitter a PSG-ului a fost victima hackerilor, însă gruparea din Hexagon n-a revenit cu niciun anunț cu privire la acest mesaj. Ziariștii de la mirror.co.uk iau însă în calcul și varianta unei greșeli făcute de angajații lui PSG.

Probabil, cei de la PSG au negociat cu Ashley Cole și au ajuns la un acord, care nu poate fi însă făcut public în această perioadă, deorece clubul riscă sancțiuni. Fundașul englez mai are contract cu Chelsea până în vara anului următor și abia în iarnă are dreptul să negocieze cu orice echipă dorește.

De altfel, Rafa Benitez, noul manager al grupării londoneze, a afirmat că există o mare posibilitate ca Ashley Cole să plece în vară, alături de Frank Lampard, un alt jucător al cărui contract expiră în vară: „Eu cred că ei voi pleca în vară. Nu am alte informații, dar cred că așa stau lucrurile în momentul de față”.

La PSG antrenor este Carlo Ancelotti, manager cu care Ashley Cole a lucrat și la Chelsea.

Sursa captură: mirror.co.uk

Publicat: 24 11. 2012, 16:50
Actualizat: 24 11. 2012, 16:54