FOTO | Suporterii Barcelonei și-au luat la revedere de la Xavi. Mijlocașul spaniol, la ultimul meci pe Camp Nou

Barcelona s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare. Meciul cu Deportivo a fost ultimul din actuala ediție de campionat, iar la final gruparea blau-grana a primit trofeul de campioană. Barcelona a remizat în ultima rundă, scor 2-2, rezultat ce permite celor de la Deportivo să continue în prima ligă. Messi (min. 5, min, 59) și Perez (min. 67), respectiv Salomao (min. 76) au fost autorii golurilor.

Dincolo de decernarea titlului cu numărul 23, pe Camp Nou a avut loc un alt eveniment extrem de important. Partida cu Deportivo a reprezentat despărțirea lui Xavi de clubul la care a jucat întreaga carieră. Xavi a fost schimbat în minutul 86 cu Iniesta și a fost aplaudat de întreg stadionul. Mijlocașul în vârstă de 35 de ani va pleca de la Barcelona după ce a acceptat un contract în Qatar.

Xavi a început în La Masia în 1997, iar după trei ani a fost promovat la echipa mare. „Creierul” Barcelonei a evoluat în 764 de meciuri și a reușit 84 de goluri pentru echipa catalană. În ceea ce privește numărul trofeelor, Xavi a câștigat 8 titluri de campion, 2 Cupe ale Spaniei, 5 Supercupe, 3 trofee UEFA Champions League, 2 Supercupe ale Europei și a triumfat de două ori la Campionatul Mondial al Cluburilor.


Alături de naționala Spaniei a câștigat un titlu mondial în 2010 și două titluri europene în 2008, respectiv 2012.

 

Publicat: 23 05. 2015, 19:44
Actualizat: 23 05. 2015, 21:33