FOTO ȘOCANT | „E sânge peste tot!”. Autocarul lui Fenerbahce a fost atacat de fanii lui Trabzonspor pe un viaduct. Oficialii lui Fener: „Am fost împușcați. Voiau să cădem în gol și să murim”

Autocarul echipei Fenerbahce a fost atacat de un grup de fani ai lui Trabzonspor, în momentul în care se afla pe un viaduct, îndreptându-se spre aeroportul din Trabzon, după ce Fener câștigase sâmbătă seară meciul cu Rize, scor 5-1. Presa turcă a notat, inițial, bazându-se pe mărturiile celor din autocar, că atacul a fost realizat cu arme de foc. Declarațiile oficiale ale guvernatorului provinciei Trabzon spun, însă, că a fost vorba de pietre

  • Ofițerul de presă al lui Fenerbahce a confirmat pentru BBC că autocarul a fost atacat pe un viaduct, iar armele folosite au fost puști
  • Ținta atacatorilor a fost ca șoferul să fie rănit și ca autocarul să cadă de pe viaduct, provocând un impact cât mai mare
  • Rivalitatea dintre Fenerbahce și Trabzonspor s-a intensificat în 2011, când Fener a câștigat titlul la egalitate de puncte cu Trabzon, însă cu ajutorul unor meciuri aranjate

O victorie clară, scor 5-1, contra lui Rizespor ar fi trebuit să fie un motiv de bucurie pentru jucătorii lui Fenerbahce, care urcaseră din nou pe prima poziție în clasamentul Super Ligii turce, cu un punct peste Galatasaray. Doar că întoarcerea spre metropola turcă nu a fost deloc una ușoară. Potrivit cotidianului Sabah, autocarul care îi transporta pe jucătorii lui Fener către aeroport a fost atacat de o bandă de suporteri ai lui Trabzonspor, echipa care l-a împrumutat pe Alexandru Bourceanu la Steaua. Știrea nu pare una foarte violentă. S-au mai văzut zeci, sute, dacă nu chiar mii de autocare atacate. De data aceasta, însă, n-a fost vorba de pietre, potrivit presei turce! Ci de arme de foc!


Acestea sunt urmele lăsate de atacatori pe parbrizul autocarului lui Fenerbahce

Au vrut să ne omoare”

Totul s-a întâmplat după victoria cu Rize, în momentul în care Fener se îndrepta către aeroportul din Trabzon, oraș aflat la câteva zeci de kilometri de Rize. Mahmut Uslu, ofițerul de presă al lui Fenerbahce, povestește: „Ne-au așteptat pe un viaduct, iar ținta a fost șoferul nostru. Au vrut să îl lovească, să îl rănească sau să îl ucidă, pentru a forța autocarul să cadă de pe viaduct și să ne omoare. Am fost împușcați. Spuneau că vor să cădem și să murim”. Din fericire, șoferul autocarului, care poate fi identificat în fotografiile de mai jos, nu a suferit răni grave și, potrivit Sabah, se află în afara oricărui pericol! În cele din urmă, delegația lui Fenerbahce a fost transportată cu un convoi blindat la aeroportul din Trabzon și a zburat fără probleme înapoi la Istanbul în cursul serii de sâmbătă.


Potrivit anunțului oficial făcut de Fenerbahce, șoferul autocarului e în afara oricărui pericol

Imediat, guvernatorul provinciei Trabzon a declarat că a fost vorba despre un atac cu pietre, însă atât purtătorul de cuvânt al lui Fener, cât și Mehmet Topal, mijlocașul lui Fener, au confirmat că a fost vorba de un atac armat. „Am văzut moartea cu ochii. Dar chiar se poate întâmpla așa ceva?”, a spus Topal, care a adăugat că s-a săturat de situația din Turcia. „Era sânge peste tot”, s-au lamentat și fanii lui Fenerbahce pe Twitter.

Un campionat câștigat cu blaturi a pornit totul

Rivalitatea dintre Trabzonspor și Fenerbahce pornește din anii 1970, dar suporterii turci nu o consideră una foarte importantă, fiind plasată în jurul locului 10 într-un top al meciurilor periculoase. În ultimele sezoane, însă, situația s-a schimbat. Totul a pornit din sezonul 2010-2011, câștigat de Fenerbahce, după ce Fener și Trabzon au încheiat la egalitate, cu 82 de puncte, diferențierea făcându-se în meciurile directe, avantajul fiind de partea lui Fener (2-0 acasă și 2-3 în deplasare). S-a dovedit, însă, că Fenerbahce a câștigat titluri datorită unor meciuri aranjate, însă în urma procesului care a urmat, titlul a rămas la echipa din Istanbul. Procesul se va rejudeca în 2015, dar fanii lui Trabzon au jurat ură veșnică împotriva echipei care i-a furat al șaptelea titlu din istorie.

Publicat: 05 04. 2015, 00:13
Actualizat: 05 04. 2015, 16:03