Fotbalist din Premier League, filmat în timp ce se droga într-o parcare

Atacantul grupării engleze West Bromwich Albion, Saido Berahino (20 de ani), este în centrul atenției în aceste zile, după ce pe internet a început să circule un filmuleț realizat în urmă cu o lună și în care fotbalistul este surprins în timp ce inhala dintr-un balon un drog considerat legal în Anglia numit „hippy crack”.

Internaționalul britanic U21 a fost surprins într-o parcare a unui club, pe data de 8 martie, de o fată care trecea pe lângă mașina jucătorului. În ciuda faptului că aceasta îl filma, Berahino nu a mai găsit puterea de a riposta, sub influența halucinogenelor.

Cunoscut și sub denumirea de „gaz ilariant”, „hippy crack” poate deveni chiar letal dacă este consumat în spații închise și în cantități mari, putând provoca sufocarea celui care inhalează. Drogul poate produce amețeli și o stare euforică, dar are ca efecte adverse probleme cu oasele, cu celulele din sânge, dar și otrăvirea sistemului nervos central. Berahino și-a cerut scuze pentru acest incident și a promis că nu va mai consuma droguri pe viitor, după ce a fost avertizat de conducătorii clubului cu rezilierea contractului.

Atacantul lui WBA nu este, însă, singurul jucător din Premier League care a consumat „hippy crack”. În aceeași situație a fost surprins anul trecut și Kyle Walker, colegul lui Vlad Chiricheș de la Tottenham.

Publicat: 13 04. 2014, 18:07
Actualizat: 14 04. 2014, 08:44