Fiorentina caută brazilieni în Estul Europei! Clubul „viola” îl dorește pe Ilsinho!

După ce l-au adus pe argentinianul Emiliano Insua, italienii de
la Fiorentina doresc un alt jucător sud-american. Clubul toscan
intenționează să-l transfere pe brazilianul Ilsinho, de la Șahtior
Donețk.

Publicația La Nazione notează că Fiorentina va fi nevoită să lupte
cu rivalii din campionat, AS Roma, pentru semnătura mijlocașului
ofensiv pregătit și lansat în fotbalul mare de Mircea
Lucescu.

Ilsinho se află la Șahtior din 2007, clubul ucrainian fiind singura
formație din Europa la care a evoluat în cariera sa, dar
brazilianul se află în ultimul an de contract cu „minerii” din
Donețk și deocamdată nu pare decis să semneze prelungirea
înțelegerii.

Cotidianul italian notează și că Ilsinho este văzut la Firenze
drept un posibil competitor pentru Mario Santos și Marco Marchionni
pentru postul de mijlocaș dreapta în prima echipa a
„violeților”.

Ilsinho are în palmares Cupa UEFA,
câștigată în sezonul 2008-2009.

În cei trei ani petrecuți în Ucraina, brazilianul a jucat
40 de
partide
și a marcat 7 goluri.

10 milioane de
euro
a plătit Șahtior în 2007 celor de la
Sao Paulo în schimbul transferului acestuia

Publicat: 22 07. 2010, 12:37
Actualizat: 22 07. 2010, 12:40