Final nebun de etapă în Premier League. Chelsea a învins-o pe United, dar spectacolul a venit pe Goodison Park! Everton – Watfod era 2-2 în minutul 90+1, iar finalul a fost cu adevărat special

Chelsea a câștigat derby-ul cu Manchester United, 1-0 pe Stamford Bridge, în etapa a 11-a din Premier League, dar spectacolul a venit în celălalt meci început la ora 18:30. Pe Goodison Park, Everton a învins-o pe Watford, 3-2, la capătul unei partide nebune.

La 12 puncte de City, echipa lui Antonio Conte s-a regăsit la timp, iar Alvaro Morata a marcat, dintr-o centrare excelentă a lui Cesar Azpilicueta, singurul gol al derby-ului cu Manchester United, dând o mână de ajutor formației lui Guardiola, care a rămas, în urma victoriei campioanei, la opt puncte de marea rivală din Manchester.

De la aceeași oră, 18:30, s-a jucat Everton – Watford, iar spectacolul nu a lipsit. În minutul 67, oaspeții conduceau cu 2-0, grație reușitelor lui Richarlison și Kabasele, dar o eroare a grecului Karnezis le-a permis gazdelor să reintre în joc. În minutul 74, Calvert-Lewin a restabilit egalitate, după o centrare a lui Baines și o lovitură de cap, iar evenimentele cu adevărat importante s-au petrecut în prelungiri.

În minutul 90+1, același Baines a transformat un penalty, dar deznodământul avea să fie amânat până în…al 11-lea minut de prelungiri. Atunci, Watford a primit un penalty și a avut ocazia de a pleca cu un punct de pe Goodison Park, dar Tom Cleverley, fostul mijlocaș de la United, a șutat pe lângă poartă și a închis o partidă interzisă cardiacilor.

 

Publicat: 05 11. 2017, 21:17
Actualizat: 05 11. 2017, 21:18