Final nebun de campionat în Spania. Cum poate trimite Primera CINCI echipe în Liga Campionilor, dintre care patru în grupe. Ce echipe merg în Europa, cine a retrogradat

Campionatul din Spania și-a mai consumat un sezon, în care campioana a fost cunoscută încă de acum o etapă. Cel mai mare suspans a fost însă pentru ultimul loc care duce în Ligă și în zona retrogradării.

Pentru prima dată în istoria Spaniei, Primera este aproape de a trimite cinci echipe în Liga Campionilor, dintre care patru în grupe. FC Sevilla a ratat la mustață ultimul loc pentru Champions League, dar are șansa să ajungă în grupe dacă va câștiga finala Europa League.

Începând din acest sezon, UEFA a decis că echipa care reușește să câștige Liga Europa are loc asigurat în grupele Ligii Campionilor. Sevilla, deținătoarea trofeului, are o șansă bună de a triumfa în fața lui Dnipro – calificată în premieră în finala unei competiții europene. „Andaluzii” puteau scăpa însă de aceste emoții, dar Valencia a reușit să se impună până la urmă cu 3-2 pe terenul Almeriei, după ce fusese condusă cu 1-0 și egalată la 2.

La polul opus al clasamentului, înainte de ultima etapă, echipele care se aflau pe locuri retrogradabile erau Eibar – 32 de puncte, Almeria – 32 de puncte și Cordoba – fără vreo șansă de salvare: 20 de puncte. Primele două n-au reușit însă să se salveze în ultima etapă. Almeria a fost învinsă cu 3-2 de Valencia, deși a condus, în timp ce Eibar a trăit dramatic a retogradat, chiar dacă a avut același număr de puncte cu Granada și La Coruna – 35. Interesant este că Eibar avea speranțe mari că se va salva, dar La Coruna a reușit un egal surprinzător – scor 2-2 – pe terenul Barcelonei și a reușit să rămână în Primera.

Campioana în Spania: Barcelona
Echipe care merg în Champions League: Barcelona, Real Madrid, Atletico Madrid (toate în grupe),  Valencia (în preliminarii)
Echipe care merg în Europa League: Sevilla (dacă nu câștigă Europa League, caz în care merge în grupele Ligii), Villarreal și Athletic Bilbao (aflată într-o situație similară cu Borussia în Germania. Bilbao este calificată în finala Cupei, unde va juca împotriva Barcelonei. Bilbao merge în Europa League chiar dacă pierde în finală)
Au retrogradat: Eibar, Almeria și Cordoba

*Mai este de disputat Real Madrid – Getafe, un meci fără miză însă

Publicat: 23 05. 2015, 21:39
Actualizat: 23 05. 2015, 21:46