Ferguson conduce detașat în clasamentul celor mai longevivi antrenori din Premier League

Mari cluburi din Europa nu au adoptat strategia lui United și au schimbat zeci de antrenori fără să câștige trofee importante

Retragerea lui Alex Ferguson a produs un șoc în toată lumea. Scoțianul a fost numit ca manager general al lui Manchester United pe 6 noiembrie 1986. Durata în care acesta a stat pe banca lui United reprezintă al doilea cel mai lung mandat din istoria fotbalului, după Guy Roux, fostul antrenor al lui Auxerre, cel care a fost antrenorul echipei franceze timp de 44 de ani, 11 luni și 30 de zile. În fotbalul britanic, perioada în care Ferguson a fost antrenorul „Diavolilor” reprezintă un record, care poate fi egalat abia peste un deceniu. Arsene Wenger este antrenorul lui Arsenal de 16 ani și dacă mai rezistă zece ani ar trece peste Fergie.

Dacă ceea ce au reușit cei menționați mai sus reprezintă un record, alte echipe de top din fotbalul mondial au schimbat antrenori pe bandă rulantă. În timpul în care Ferguson a fost managerul lui United, Real Madrid a avut 24 de antrenori, Inter 19, Chelsea 18 și Bayern München 14.

Top 5 longevitate antrenori Premier League
1. Alex Ferguson,    Man Utd    26 de ani, 183 zile
2. Arsene Wenger,    Arsenal    16 ani, 219 zile
3. David Moyes, Everton    11 ani, 55 zile
4. Tony Pulis,    Stoke City    6 ani, 328 zile
5. Roberto Martinez,    Wigan   3 ani, 327 zile

Publicat: 09 05. 2013, 09:07
Actualizat: 09 05. 2013, 09:08