FENER**vat de jucători!

Hagi a mai pierdut aseară un meci cu Galatasaray, 1-2 pe teren
propriu, contra lui Fenerbahce, în etapa a 26-a a campionatului
Turciei. Stancu, Zapata și Culio au fost din nou titulari.

Mare derby prin tradiție, meciul dintre Galatasaray și Fenerbahce
s-a jucat aseară după alte coordonate. Fener venea după nouă
victorii consecutive în Superlig și țintea să se distanțeze în
fruntea clasamentului de Trabzonspor, în timp ce Cim Bom nu avea
decât varianta victoriei, pentru a îndulci puțin cel mai slab sezon
din istoria clubului. Hagi a fost susținut din nou de fani, care au
decis să umple stadionul, în ciuda rezultatelor slabe pe care
Galatasaray le-a înregistrat în acest an, în speranța că favoriții
lor vor învinge. Având aportul a 55.000 de suporteri, echipa
„Regelui” a început bine, a condus la pauză, prin golul marcat de
Kazim, dar a cedat în partea a doua a jocului, ca mai în toate
partidele de până acum. Șenturk și Alex au semnat sentința pentru
Hagi, care nu mai are zile multe pe banca lui Galatasaray.
Fluierul final i-a prins tot pe teren pe Zapata și Culio, Stancu
fiind înlocuit de „Rege” în minutul 70.

La golul egalizator al lui Fener, antrenorul român a fost surprins
de camerele de filmat înjurând cu foc în limba română. Nu se știe
dacă cei vizați erau jucătorii săi sau ai oaspeților.

6
victorii
a obținut Hagi în campionat cu
Galatasaray, în 19 meciuri. A terminat de trei ori la egalitate,
iar zece partide au fost pierdute

La finalul meciului, fanii au aruncat cu diverse obiecte
pe teren și i-au cerut demisia lui Hagi

Publicat: 19 03. 2011, 09:09
Actualizat: 19 03. 2011, 09:11