Favorită la titlu, Marseille a pierdut pentru a patra oară la rând în Franța. Thriller cu 8 goluri pe Velodrome

Formația Olympique Marseille a intrat într-o criză profundă. După ce în urmă cu patru etape mulți specialiști o vedeau favorită la titlu, trupa de pe Velodrome a pierdut pe linie. Ultima înfrângere a venit aseară, pe teren propriu, cu scorul de 5-3, în fața lui Lorient, într-un meci din etapa a 34-a a campionatului Franței.

Golurile învingătorilor au fost marcate de J. Ayew ‘9, ’84, Bellugou ’14, Philippoteaux ’68 și Autret ’86.

Pentru Marseille au înscris A. Ayew ’58, Morel ’67 și Batshuayi ’76.

Partidele Paris Saint Germain – OSC Lille, Girondins Bordeaux – FC Metz, Caen – Guingamp, Evian Thonon Gaillard – Bastia, Rennes – OGC Nice și Toulouse – Nantes sunt programate sâmbătă, iar meciurile Saint Etienne – Montpellier, RC Lens – AS Monaco și Reims – Olympique Lyon se vor disputa duminică.

Publicat: 25 04. 2015, 10:53
Actualizat: 25 04. 2015, 10:54