Fața umană a lui Suarez. În timp ce se plimba în parc, a văzut un copil cu o minge și l-a rugat să se joace cu el. Băiețelul este bolnav de sindromul Down

  • Luis Suarez a schimbat pase cu un copil bolnav de sindromul Down, care se juca într-un parc în care se plimba uruguayanul

În teren, Suarez este recunoscut ca un jucător care visează golul, dar și pentru că mușcă din adversari. Uneori la propriu. În afara terenului, atacantul lui Liverpool este însă alt om. Luni, internaționalul uruguayan și-a arătat această latură în fața unui copil bolnav de sindromul Down.

Suarez se plimba prin parcul din preajma casei sale, iar la un moment dat a observat un copil care se bătea o minge imprimată cu sigla lui Liverpool. Fără să bănuiască faptul că băiețelul avea probleme medicale, s-a dus și a făcut schimb de pase cu el.

Copilul în vârstă de 7 ani era însoțit de unchiul său, care la început nu l-a recunoscut pe Suarez și a crezut că e un simplu străin. Toată întâmplarea a fost făcută cunoscută de vărul băiețelului. După ce a schimbat pase cu tânărul fan Liverpool, Suarez a acceptat să se și pozeze alături de el, imagine care a fost urcată pe internet de vărul băiețelului.

Publicat: 07 04. 2014, 22:29
Actualizat: 07 04. 2014, 23:12