Fața „monstruoasă” a fotbalului! **VIDEO Cele 7 ‘păcate’ ale săptămânii
E aproape imposibil să treacă o săptămână în fotbalul de pe
mapamond fără să existe gafe monumentale, simulări grosolane sau
momente amuzante pe terenul de joc.
Goal.com a alcătuit un clasament al celor mai inedite momente ale
săptămânii, pe care îl vom prezenta și noi, mai jos.
1. Chiar dacă Sevilla s-a impus în manșa tur a Supercupei Spaniei
contra unei echipe improvizate a Barcelonei, goalkeeper-ul Palop
s-a făcut de râs, simulând grosolan, mai ceva decât Rivaldo la
Mondiale.
2. Gafa monumentală a lui Mario Raul Lozano, care a scăpat
mingea printre picioare la o fază banală. Echipa sa, Manta, a fost
învinsă acasă, scor 2-1 de Deportivo Quito (derulează până la 2:20
pentru a vedea golul de cascadorii râsului).
3. Trei ratări incredibile pentru Serbia, în meciul pierdut cu
1-0 contra Greciei. Nikola Zigic și Dragan Mrdja s-au concurat în
erori în fața porții adverse.
4. Ronaldinho a făcut un meci extrem de bun contra lui Inter,
dar la penalty-uri a încercat o execuție pretențioasă. Scărița sa
s-a dus la încheietura barelor și, astfel, „diavolii” au pierdut
trofeul TIM.
5. Zidane a devenit sursă de inspirație în Rusia. Igor Semshov,
colegul lui Ropotan de la Dinamo Moscova, l-a copiat pe fostul star
francez, dar nu prin execuțiile „marcă înregistrată”, ci printr-un
gest nesportiv. În postura lui Materazzi a fost Lazovic, fostul
adversar al Unirii, din turul preliminar al Ligii.
6. Steaua Roșie Belgrad a debutat în aceast week-end în
campionatul Serbiei, însă nu a reușit decât un 0-0 în deplasarea de
la Semederevo.
Vicecampioana Serbiei ar fi putut totuși să se impună, însă
atacantul Aleksandar Jevtic a „reușit” să rateze poarta dintr-o
poziție excelentă.
7. Faze incredibile petrecute la un meci de fotbal din America
de Sud. Un arbitru a devenit personajul principal al partidei, după
ce a eliminat un jucător. Enervat de protestele acestuia, centralul
l-a lovit, fapt ce a stârnit furia coechipierilor.