Fanii lui Liverpool îi vor „capul” lui Brendan Rodgers. Ce îi pregătesc în timpul meciului contra lui Chelsea

  • Brendan Rodgers a devenit tot mai contestat pe Anfield, acolo unde suporterii îi pregătesc o primire specială, în weekend, contra lui Chelsea. Fanii „cormoranilor” îi vor cere demisia tehnicianului pe care anul trecut îl considerau un erou într-un mod inedit.

După un sezon excepțional, în care au pierdut la mustață titlul, deși nimeni nu i-a luat în calcul pentru bătălia la vârf în Premier League, apele sunt tot mai tulburi la Liverpool. Aflați abia pe locul 7 în clasament, la 12 puncte de liderul Chelsea, și fără a fi jucat cu trei dintre formațiile din „Big Four” (Chelsea, Arsenal sau United), „cormoranii” sunt tot mai contestați pentru prestațiile lor.

Principalul vinovat în opinia fanilor este Brendan Rodgers, cel care în stagiunea trecută devenise un adevărat idol, după ce aproape că a adus un nou titlu, după o pauză de 24 de ani. Plecarea lui Suarez s-a dovedit a fi mai importantă decât ar fi anticipat oricine, iar jucătorii aduși în loc, după o campanie de transferuri extrem de spectaculoasă, nu au confirmat încă. Rodgers nu a știut cum să gestioneze situația, cred susținătorii trupei de pe Anfield, care acum îi cer „capul”.

Suporterii îi vor cere demisia la meciul cu Chelsea

Extrem de devotați în susținerea echipei, fanii de pe Anfield par să nu mai aibă răbdare cu Brendan Rodgers. Pentru partida din etapa viitoare, contra lui Chelsea, aceștia urmează să închireze un avion, care să survoleze stadionul și de care să fie legat un banner care să îi ceară demisia antrenorului.

Brendan Rodgers e un geniu al fotbalului. Îndrăgostit pentru totdeauna de fotbaliștii de la Southampton și Swansea. 215 milioane de lire cheltuite pe nimic. #Rodgers OUT„, e cartonul care a devenit viral pe rețelele de socializare și prin care suporterii își fac cunoscut planul de a-l contesta pe tehnician.

Cum a reinventat o echipă ce părea „în comă”

În prealabil la Swansea, Reading și Watford, Rodgers a fost adus la începutul sezonului 2012-2013 pentru a-l înlocui pe Kenny Dalglish, unul dintre marii idoli de pe Anfield și ultimul tehnician care a cucerit titlul cu cei supranumiți „cormoranii” în sezonul 1989 – 1990, din postura de antrenor-jucător.

Rodgers a avut un prim sezon mai puțin reușit, terminând doar pe locul 7, poziție ce nu le-a permis prezența în niciuna dintre competițiile europene, însa în stagiunea 2013-2014 a reușit o serie extraordinară. Anul acesta a fost neînvins până în martie, însă mulți pun rezultatele pe seama formei fabuloase a lui Suarez.

Independent de valoarea uruguayanului ajuns între timp la Barcelona, tehnicianul a știut excelent să își motiveze jucătorii și să le insufle din nou mentalitatea de învingător. Cu bani puțini inițial, a creat o adevărată „gașcă nebună” pe Anfield, condusă impecabil de dirijorul Gerrard și cu „SAS” (Sturridge and Suarez) la finalizare.

Ascensiune surprinzătoare a tehnicianului de 41 de ani i-a adus o nouă înțelegere cu Liverpool, valabilă până în 2018. Dar la fel de neașteptat cum a dus formația pe cele mai înalte culmi, Rodgers a reușit acum să o transforme într-o trupă „fără dinți”, care nu mai sperie pe nimeni. Nimic din entuziasmul din sezonul trecut nu s-a păstrat, iar susținătorii consideră că acest lucru se datorează proastei gestiuni a finanțelor. Doar în vară, managerul lui Liverpool a investit peste 150 de milioane în transferuri, iar niciunul dintre jucătorii aduși nu a devenit un om decisiv.

Lista de cumpărături a lui Liverpool, în vară

Adam Lallana (Southampton) – 31 milioane de euro

Dejan Lovren (Southampton) – 25 milioane de euro

Lazar Markovic (Benfica) – 25 milioane de euro

Mario Balotelli (AC Milan) – 20 milioane de euro

Alberto Moreno (Sevilla) – 18 milioane de euro

Divock Origi (Lille) – 12 milioane de euro

Emre Can (Leverkusen) – 12 milioane de euro

Rickie Lambert (Southampton) – 5,5 milioane de euro

Javier Manquillo – (Atletico Madrid) – 2 milioane de euro

57 de milioane de euro cheltuise Liverpool stagiunea trecută, față de cele 116 ale „Cetățenilor” și cele 128, investite de Roman Abramovici

INFO

  • Brendan Rodgers s-a născut pe 26 ianuarie 1973 în Carnlough, Irlanda de Nord
  • A mai antrenat în carieră pe Watford, Reading și Swansea
  • A venit la Liverpool pe 1 iulie 2012, înlocuindu-l pe Kenny Dalglish
  • Brendan Rodgers a condus echipa în 97 de meciuri, câștigând 54 dintre acestea. 21 s-au terminat la egalitate, contabilizând și 22 de înfrângeri
  • În sezonul 2013-2014 a fost desemnat „Managerul anului” în Premier League
Publicat: 04 11. 2014, 08:46
Actualizat: 04 11. 2014, 08:47