Fabrica Bölöni

Peste tot pe unde a mers să pregătească echipe, Laszlo Bölöni a avut ochi de vultur. A descoperit adevărate mine de talent, de pe urma cărora cei de la Sporting, cel mai bun exemplu, și-au umplut conturile cum n-au visat niciodată.
Tripleta Cristiano Ronaldo – Ricardo Quaresma – Hugo Viana a însemnat cea mai mare afacere din istoria clubului lusitan, din vânzarea celor trei obținându-se în urmă cu șase ani mai bine de 50 de milioane de euro! Acum, Standard Liege are tot dreptul de a visa la aceleași perspective financiare într-o perioadă atât de cenușie la nivel economic. De unde acest optimism, de care s-au molipsit și ziariștii de la publicația La Meuse? Din infuzia de tinerețe propusă în această iarnă de Bölöni, nu mai puțin de cinci nume intrând în atenția marilor cluburi de pe continent, unul fiind chiar actualul proprietar al lui Ronaldo, Manchester United. Deocamdată, Mangala, Benteke, Cyriac Zoro, Yagan și Carcela sunt niște copii de 17-18 ani, care bat la porțile gloriei, dar care pot fi urmașii lui Cristiano Ronaldo. Un specialist de renume în fotbalul belgian, Jose Hubert, trage concluzii: „Știu că, muncind sub comanda lui Bölöni, au toate șansele să urce, pentru că la Standard toată lumea are șanse egale, indiferent de vârstă”.

Revine Cupa UEFA

Standard Liege, cu un parcurs excelent în grupele Cupei UEFA, va susține azi manșa tur a „16“-imilor de finală, la Braga. C2 va chema la start și alți români: Mutu în Fiorentina – Ajax, Mircea Lucescu și Raț în Șahtior – Tottenham, Marica în Zenit – Stuttgart și Ghioane cu Cernat în Dinamo Kiev – Valencia.

Publicat: 18 02. 2009, 08:55
Actualizat: 18 02. 2009, 09:07