EXCLUSIV | Sfaturi importante pentru Vlad Chiricheș din partea lui Dumitru Nicolao Cardoso: „Sunt sigur că a luat cea mai bună decizie”

Fostul atacant al lui Napoli, Dumitru Nicolao Cardoso (26 de ani), i-a oferit câteva sfaturi importante lui Vlad Chiricheș (28 de ani), după ce viitorul fundașului a fost decis. Căpitanul echipei naționale va rămâne în continuare la Napoli, așa cum ProSport a anunțat în cursul zilei de marți.

„Napoli este un club istoric. Oamenii care lucrează acolo sunt extrem de ambițioși, iar Carlo Ancelotti va aduce un plus echipei, sunt sigur de acest lucru. Jucătorii vor căpăta foarte multă încredere datorită lui. Chiricheș va avea șansa de a se afirma în presezon. Are tot timpul din lume să-l convingă pe Ancelotti că este un jucător valoros și să-i demonstreze cât de mult este dispus să se sacrifice pentru club. Vor participa în trei competiții, deci cu siguranță va avea șanse să evolueze.

Este bine pentru el că a rămas la Napoli, sunt sigur că a luat cea mai bună decizie. Trebuie să fie pregătit 100% din punct de vedere fizic și din punct de vedere mental, altfel îi va fi foarte greu”, a spus Dumitru Nicolao Cardoso, pentru ProSport.

Nicolao Dumitru a început fotbalul la juniorii lui Empoli, după care a fost cumpărat de Napoli, în 2010, în schimbul a 1.5 milioane de euro. De-a lungul timpului a fost împrumutat la diferite echipe din „Cizmă”, precum Ternana, Citadella sau Reggina, dar și în Anglia, la Nottingham Forest. După ce s-a întors din Regat, atacantul a fost cedat gratis la Alcorcon. Nici la fosta echipă antrenată de Cosmin Contra nu s-a adaptat, astfel că a plecat rapid la Gimnastic de Tarragona.

  • Dumitru Nicolau Manuel Cardoso s-a născut în Suedia, la Nacka, din mamă braziliancă și tată român naturalizat italian.

Nicolao Dumitru a evoluat contra FCSB-ului în sezonul 2009 – 2010 al Ligii Europa. A evoluat atât în acel dramatic 3-3 de pe Ghencea, cât și în returul de pe San Paolo. FCSB a condus cu 3-0 la București, dar Edinson Cavani a egalat în minutul 90+8. În retur, FCSB avea nevoie de un punct pentru a merge mai departe, dar același Edinson Cavani a lovit decisiv în minutul 90+3.

Vlad Chiricheș, în vârstă de 28 de ani, a semnat cu Napoli în anul 2015, și a evoluat în 42 de meciuri, marcând 4 goluri. Fundașul român mai are contract cu formația napoletană până în anul 2022.

Publicat: 18 07. 2018, 15:21
Actualizat: 18 07. 2018, 15:22