EXCLUSIV | Se adâncește misterul în cazul lui Cristi Ganea. Athletic Bilbao a vorbit despre situația fundașului român, la solicitarea ProSport. Mesajul transmis de basci

Cristi Ganea (26 de ani) a prins transferul carierei în acest an, când a părăsit Liga 1 Betano pentru a semna cu Athletic Bilbao. Totul pare că s-a transformat într-un coșmar pentru fundașul lateral, care în actuala stagiunea nu a evoluat în nicio partidă. Mai mult decât atât, Ganea nici măcar nu a fost inclus în lot până acum. Există numeroase zvonuri cu privire la situația sa, dar niciunul nu a fost confirmat. E singurul jucător din lotul pe care Eduardo Berizzo îl are la dispoziție, care nu a fost convocat pentru vreun meci oficial.

Contactați de ProSport, reprezentanții clubului Athletic Bilbao au spus că fundașul român nu poate oferi pentru moment niciun fel de declarație: „În acest moment nu este posibil ca jucătorul Cristi Ganea să vorbească despre situația sa. El se simte bine, nu suferă de nicio boală, dar pentru moment nu poate discuta cu dumneavoastră”, a fost răspunsul oferit de clubul basc.

Bilbao a plătit 1 milion de euro pentru transferul lui Cristi Ganea de la FC Viitorul. După plecarea din Liga 1 Betano, Ganea n-a mai fost convocat la naționala de seniori, pentru că a dispărut complet din peisajul fotbalistic. S-a vorbit inițial de faptul că nu ar fi pus la punct cu pregătirea fizică, iar apoi s-a spus că a suferit o alergie. În urmă cu două luni, cotidianul As anunța că românul Ganea are o problemă de ordin medical: „Până la începutul lunii septembrie nu a putut elimina în întregime din organism medicamentele administrate pentru a se vindeca. Fundașul român se umpluse de bube pe tot corpul și nu putea să doarmă, motiv pentru care nu s-a antrenat nici măcar o singură zi cu prima echipă. Acum este pregătit să înceapă”. E deja luna noiembrie, iar situația nu s-a schimbat.

În acest sezon, integralist în toate partidele pe postul de fundaș stânga a fost Yuri Berchiche (28 de ani). Crescut la grupele de juniori ale lui Athletic Bilbao și Tottenham Hotspur, Berchiche a fost transferat în vara acestui an de la PSG, în schimbul a 24 de milioane de euro. Pentru Cristi Ganea, Viitorul a încasat suma de 1 milion de euro. Chiar dacă actele au fost parafate în iarnă, Ganea a rămas sub comanda lui Hagi până la finalul sezonului precedent. În cele 11 meciuri din actualul sezon, Yuri Berchiche a marcat un gol și a încasat patru cartonașe galbene. Doar mijlocașul Raul Garcia (32 de ani) a fost avertizat de mai multe ori (5).

Cristi Ganea a impresionat la Viitorul, alături de care a cucerit titlul în Liga 1 Betano. Evoluțiile solide din campionat l-au convins pe neamțul Christoph Daum să-i ofere șansa de a debuta în echipa națională de seniori a României. Cristi Ganea s-a ridicat la nivelul așteptărilor și în prima reprezentativă, iar transferul într-un campionat puternic părea o simplă formalitate. Ajuns în Țara Bascilor, Cristi Ganea a pierdut contactul cu echipa națională, dar și cu suporterii pe care i-a impresionat în trecut.

Athletic Bilbao traversează un sezon extrem de slab. După 11 etape, bascii ocupă locul 17 în La Liga, cu doar zece puncte. Prima echipă aflată sub linia roșie este Leganes, cu două lungimi. Elevii lui Eduardo Berizzo au obținut o singură victorie în primele 11 etape: 2-1 cu Leganes. Și acel succes a venit în minutul 90+3, grație unui gol marcat de Iker Muniain.

Publicat: 07 11. 2018, 16:48
Actualizat: 07 11. 2018, 16:49