Este oficial. Mihajlovic i-a transmis lui Piovaccari ce planuri are cu el

Federico Piovaccari nu a fost inclus de Sinisa Mihajlovic în lotul pe care îl va lua în pregătiri, informează ilsecoloxix.it. Este dovada că atacantul de 29 de ani nu este luat în calcul pentru sezonul care urmează

Sampdoria se reunește mâine, după o lună și jumătatea de vacanță. Jucătorii vor fi supuși unor teste medicale, după care vor începe perioada de antrenamente. În lotul convocat de Mihajlovic nu și-a găsit loc și Piovaccari. Situația italianului este în continuare incertă. Deși sezonul trecut a avut evoluții bune pentru Steaua și a jucat în grupele Ligii Campionilor, Piovaccari nu este privit ca o soluție pentru atacul Sampdoriei.

Piovaccari își caută în continuare echipă, însă și-ar dori o variantă în Serie A, acolo unde n-a apucat să joace nici măcar un minut până acum. Până acum, presa din Italia a scris doar despre propuneri venite din liga secundă, Catania sau Citadella fiind două dintre ele.

O altă variantă ar fi fost Steaua, însă detaliile financiare au fost peste ceea ce era dispusă să ofere campioana României. Concret, Steaua și-ar fi dorit prelungirea împrumutului pe încă un sezon, în aceleași condiții financiare de anul trecut: 200.000 de euro salariu pentru jucător, iar restul, până la 700.000 să fie suportat de Sampdoria. Gruparea italiană a refuzat însă.

Publicat: 01 07. 2014, 15:09
Actualizat: 01 07. 2014, 15:10