Englezii se tem că Șahtior poate face un gest mai mizerabil decât cel de la golul lui Adriano!** Scenariul care trimite formația lui Lucescu în „cartea neagră” a Ligii

Chelsea riscă să fie prima deținătoare a trofeului Ligii care în anul următor nu trece de grupe. Londonezii au fost învinși la Torino, de Juventus, scor 3-0 și nu mai depind de ei în lupta pentru calificarea în optimile celei mai importante competiții inter-cluburi din lume.

Enlgezii deja se tem de ultima etapă, atunci când Șahtior și Juventus ar putea să îi scoată echipa lui Abramovich din cursă. Practic, după ce în această seară ucrainenii lui Lucescu au făcut un gest total lipsit de fair-play, marcând prin Luiz Adriano la o minge de arbitru, pe care Willian o degajase, „minerii” pot intra în cartea neagră a fotbalului cu o altă performanță: dacă vor remiza în ultima etapă, cu Juventus, ambele echipe s-ar califica, iar rezultatul meciului dintre Chelsea și FC Nordsjælland nu ar mai conta.

„Șahtior Donețk s-a impus cu 5-2 în Danemarca și Chelsea nu mai depinde de ea în cursa calificării. O remiză între Șahtior și Juve va elimina Chelsea din competiție”, notează The Sun.

Clasament Grupa E

1. Șahtior 10 puncte

2. Juventus 9 puncte

3. Chelsea 7 puncte

4. FC Nordsjælland 1 punct

Publicat: 20 11. 2012, 23:35
Actualizat: 21 11. 2012, 10:43