Emery, cel mai eficient antrenor din Primera!** Mourinho și Guardiola nu apar în Top 5

Unai Emery, antrenorul formației Valencia, este cel mai eficient
tehnician din prima ligă spaniolă, conform unui studiu al
Universității din Castilla-La Mancha, în care Jose Mourinho ocupă
locul 8, iar Pep Guardiola locul 11, informează Marca.

Studiul vizează doar activitatea în liga spaniolă, fără cupe
europene, iar conform acestuia, cel mai eficient antrenor nu este
cel care a adus titlul, ci cel care a reușit să scoată cel mai bun
randament la formația sa. Autorul studiului este profesorul de
economie, Julio del Corral, care a punctat că Pep Guardiola ar fi
fost cel mai eficient dacă ar fi câștigat campionatul Spaniei cu
maxim de puncte (114) și nu cu cele 96 obținute (adică 84 la
sută).

Pentru a stabili nivelul de eficiență al antrenorilor, acest
expert a calculat suma între procentul de puncte reușite de echipe
și procentajul pe care l-ar fi putut obține cu resursele avute la
dispoziție.

Astfel, antrenorii cei mai eficienți în sezonul trecut au fost:
Unai Emery, Javier Aguirre (Real Zaragoza), Marcelino García Toral
(Racing Santander), Manuel Pellegrini (Málaga) și Quique Sánchez
Flores (Atlético de Madrid).

În schimb, cei mai puțin eficienți sunt Míchel (Getafe) și
Miguel Ángel Lotina (Deportivo La Coruña).

O altă concluzie a acestui studiu este că mai mulți antrenori
care au preluat echipe în timpul campionatului, cum e cazul lui
Aguirre, García Toral, Miroslav Djukic (Hércules) sau Pellegrini-
au avut un nivel de eficiență mai ridicat.”Înlocuirea antrenorului
este importantă, în unele cazuri vitală pentru menținerea în prima
ligă”, a spus Corral.

Potrivit rezultatelor acestui studiu, de exemplu Antonio
Álvarez, antrenorul formației FC Sevilla în primele cinci etape, a
obținut opt puncte (53 la sută), în timp ce tehnicianul ce l-a
urmat a obținut 50 de puncte în 33 de etape (51 la sută din
punctele posibile), astfel că primul a fost mai eficient ca al
doilea.

„Rezultatele unui antrenor nu depind de echipa pe care o
antrenează, poate Getafe sau FC Barcelona, ci de cât de departe sau
aproape este de posibilitățile sale”,
a afirmat
Corral.

El spune că din acest studiu se poate trage concluzia că „Michel
a fost un antrenor mai slab ca Mourinho și Guardiola, deși nu se
poate ști ce s-ar fi întâmplat la Getafe sau Sporting Gijon dacă
era un alt tehnician”.

Mediafax

Publicat: 03 06. 2011, 14:06
Actualizat: 03 06. 2011, 14:07