Efectul Euro 2019! Unul dintre „stâlpii” naționalei U21 prinde un transfer-bombă în Serie A. Anunțul momentului

Ionuț Nedelcearu (23 de ani) a fost unul dintre cei mai buni tricolori la Europeanul U21, unde România a surprins și s-a clasat între primele patru naționale de tineret, iar acum poate prinde cel mai important transfer al carierei. Presa din Italia scrie despre interesul celor de la AS Roma pentru fundașul crescut de Dinamo.

Italienii de la vocegiallorossa.it scriu că AS Roma îl urmărește atent pe Nedelcearu, legitimat la UFA, în Rusia. Potrivit sursei citate, directorul sportiv al clubului italian, Gianluca Petrachi, va avea luni o întrevedere cu scopul achiziționării lui Nedelcearu. Jucătorul român ar costa mai puțin de patru milioane de euro.

Fundașul a crescut în Ștefan cel Mare, la Dinamo, club care ar urma să încaseze bani de pe urma transferului lui Nedelcearu în „Cetatea Eternă”. Ionuț Nedelcearu a debutat deja și la naționala mare a României, într-un meci cu Suedia (1-0, la Craiova), în care s-a accidentat și a fost la un pas să piardă lotul pentru turneul final din Italia și San Marino.

La UFA, „Nede” a strâns 44 de meciuri în două sezoane și a marcat un gol. După turneul bun făcut la tineret, românului i-a crescut cota la 2,5 milioane de euro, confrom Transfermarkt. Fundașul mai are contract cu rușii de la UFA până în 2021. La Roma, Nedelcearu ar urma să-l înlocuiască pe grecul Kostas Manolas (28 de ani), care a fost cumpărat de Napoli.

Publicat: 04 07. 2019, 09:13
Actualizat: 04 07. 2019, 14:01