E război în toată regula la Real!** Trei titulari l-au băgat în ședință pe Perez: „Ori pleacă Mourinho, ori noi”

Tensiunea din vestiarul Realului a atins cote insuportabile. Jurnaliștii spanioli au aflat că „greii” echipei au purtat o discuție aprinsă cu Florentino Perez, cerând plecarea lui Mourinho la finalul sezonului. În caz contrar, mai mulți fotbaliști își vor căuta alte echipe.

Cei de la Marca susțin că Iker Casillas, Sergio Ramos și Xabi Alonso au luat prânzul marți cu președintele Florentino Perez pentru a discuta despre situația de la Real Madrid. În scurt timp, discuția s-a aprins și cei trei jucători au dat un ultimatum: ori pleacă Mourinho, ori ei.

Disensiunile dintre o serie de jucători importanți ai Realului și „The Special One” sunt mai vechi, dar până acum totul a fost doar un conflict ce a ars mocnit. Fotbaliștii se pare însă că au ajuns la limita răbdării și-l vor plecat cât mai repede pe antrenor.

Unde ar putea ajunge Mourinho

Scenariul conform căruia tehnicianul portughez va pleca de la Real începe să prindă tot mai mult contur, iar presa internațională lansează diverse variante în ceea ce privește viitoare destinație a lui Mourinho. Chiar dacă este dorit și în Italia, acolo unde a pregătit pe Inter, cel mai probabil Mourinho va reveni în Anglia. Chelsea este cel mai vehiculat nume, dar și City reprezintă o posibilă destinație.

Publicat: 24 01. 2013, 10:40
Actualizat: 24 01. 2013, 10:42