E gata! Dani Alves e ca și transferat de la Barcelona. Anunțul făcut cu lacrimi în ochi de starul catalanilor

Finala Ligii Campionilor de la Berlin a fost aproape sigur ultima pentru Dani Alves în tricoul Barcelonei. Deși spusese că își va alege viitorul abia după meciul contra lui Juventus, se pare că brazilianul de 32 de ani a semnat deja cu Manchester United.

Nemulțumit de modul în care conducerea Barcelonei s-a comportat cu el în ultima perioadă, Dani Alves a refuzat ofertele de prelungire a contractului. Totuși, în ultima perioadă presa din Spania a scris că ar exista șanse importante ca fundașul dreapta să continue pe Camp Nou, mai ales că Messi este unul dintre prietenii lui cei mai buni.

Brazilianul a respins deja ofertele venite dinspre Liverpool și Paris, dar se pare că soarta sa este pecetluită: englezii anunță azi că Dani Alves a semnat cu United. „Diavolii” sunt de mult timp în căutarea unui apărător de bandă dreaptă, iar mult timp s-a vorbit despre înregimentarea colegului lui Gardoș de la Southampton, Nathaniel Clyne. Suma cerută de „sfiniți” este una prea mare și pentru United, mai ales că Van Gaal caută soluții și în alte zone ale terenului. Astfel, chiar dacă Dani Alves cere un salariu uriaș – varianta aducerii acestuia pare cea mai bună opțiune: sud-americanul este considerat încă de mulți cel mai bun fundaș dreapta din lume.

Atitudinea sa de aseară, la petrecerea de sărbătorire a trofeului Ligii nu prea lasă loc la interpretări: sud-americanul și-a luat „la revedere” de la suporteri, în lacrimi.

Întâi de toate, vreau să le mulțumesc colegilor, staffului tehnic și vouă că m-ați făcut atât de fericit în toți acești ani. E un vis, dar nu știu cât va mai dura. Nu știu dacă acest vis a ajuns la final. M-am simțit extraordinar la Barcelona și simt că am devenit unul dintre voi. Vă mulțumesc foarte mult. Visca Barca, Visca Catalunya„, a spus Dani Alves în fața a 100.000 de oameni.

Dani Alves pune astfel capăt unei perioade de 7 ani la Barcelona. Sosit în  2008 de la Sevilla pentru o sumă impresionantă – 30 de milioane de euro -, brazilianul și-a justificat fiecare eurocent investit: a cucerit pe Camp Nou 19 trofee, printre care trei Ligi ale Campionilor.

Barcelona a găsit deja înlocuitor pentru Dani Alves. Catalanii au anunțat ieri semnarea contractului cu Alex Vidal, fotbalistul de bandă dreaptă al Sevillei. Totuși, Luis Enrique va trebui să improvizeze în următoarea jumătate de an, jucătorul andaluzilor urmând a sosi abia din iarnă, când catalanilor le va expira sancțiunea dictată de FIFA privind transferurile.

14 goluri în 218 partide a înscris Dani Alves pentru Barcelona. Extrem de ofensiv, el nu a avut ocazia să puncteze mai des dintr-o cauză obiectivă: catalanii au avut mereu o linie de atac impresionantă, cu Messi în prim plan.
 

Publicat: 08 06. 2015, 10:25
Actualizat: 08 06. 2015, 10:26