După golul din derby, o piață din Roma a primit numele „Bestiei” Baptista!

Derby-ul capitalei Italiei este unul dintre cele mai pasionale din lume și asta nu e un secret. Suporterii lui Roma și Lazio ar da orice ca să-și umilească rivalii, mai ales că sunt două dintre cele mai pasionale tifoserii din lume, ba chiar suporterii echipei "giallo-rossa" se autointitulează "Tifosi piu’ tifosi del mondo", o sintagmă a cărei traducere este de prisos…

Căt de pasionali sunt suporterii fostei echipe a lui Cristi Chivu și cât de mult contează Derby della Capitale pentru ei este dovedit prin gestul unei grupări a galeriei romane, ASR Ultras, care i-a dedicat o piață lui Julio Baptista, marcatorul golului care a "ucis" Lazio, în ultimul episod din eternul duel.

Astfel, suporterii l-au iertat pe Baptista pentru evoluțiile mai puțin concludente din acest sezon și au modificat semnul Pieței "G.Battista Grassi", în Piazza "J.Baptista".

Fanii au operat schimbările de rigoare pe marcajul oficial al pieței de lângă Fiumicino, neuitând să se semneze, pentru a nu exista dubii asupra autorilor.

Echipa romană se află acum pe val în ochii suporterilor săi, după ce la început de sezon, fanii au venit la cantonamentul din Trigoria, unde i-au amenințat cu bătaia pe jucătorii vicecampioanei Italiei.

Doar intervenția energică a lui Francesco Totti i-a salvat pe coechipierii săi, între care și Baptista, de la o corecție severă.

Publicat: 18 11. 2008, 13:09
Actualizat: 18 11. 2008, 16:10