După ce a ieșit din comă, un fotbalist a vorbit fluent franceză și a crezut că este Matthew McConaughey

Un fotbalist englez semiprofesionist a suferit un accident auto foarte grav, iar după ce a ieșit din coma care a durat șase zile vorbea fluent franceză și credea că este actorul american Matthew McConaughey

Rory Curtis (25 de ani) a supraviețuit unui accident rutier în care mașina pe care o conducea a lovit un autocamion. După 40 de minute de chin, echipele de salvare au reușit să-l descarcereze și să-l ducă la spital, unde a petrecut șase zile în comă, fiind tratat cu niște medicamente experimentale. Tânărul suferise o hemoragie intercraniană multiplă, ceea ce înseamnă că sângele i-a inundat în mai multe locuri creierul.

Curtis a ieșit din comă după aproape o săptămână, iar medicii de la Queen Elizabeth Hospital, din Birmingham, au asistat la niște momente greu de imaginat. Tânărul a început să vorbească în franceză cu infirmierele, limbă pe care nu o mai studiase încă din gimnaziu. Pe lângă fluența venită parcă de nicăieri, fotbalistul a „suferit” și o schimbare de identitate, fiind convins că el este actorul de la Hollywood, Matthew McConaughey. „Nu înțeleg ce mi s-a întâmplat. Este cel puțin bizar. Una dintre infirmiere era din Africa și am vorbit mult cu ea în franceză. Chiar am și un accent perfect. Totodată eram convins că sunt Matthew McConaughey. Când m-am privit în oglindă nu înțelegeam la ce mă uitam. Încet, încet, mi-am dat însă seama că nu sunt actor”, a declarat tânărul pentru Redditch.

Rory Curtis este al doilea englez care are parte de un astfel de tratament experimental. Acest lucru s-a datorat și familiei sale, care a dorit să se facă tot posibilul pentru ca băiatul să iasă din comă. Medicamentația propusă de National Institute for Health Research Surgical Reconstruction and Microbiology Research Centre s-a dovedit a fi cu adevărat miraculoasă, în ciuda efectelor secundare evidente.

  • 2 luni a stat Rory Curtis în spital după accidentul suferit în august 2012
  • La 14 ani, Curtis a dat probe la Manchester United
  • Acum, Rory este frizer și lucrează la salonul mătușii sale din Birmingham
Publicat: 25 12. 2014, 16:03
Actualizat: 25 12. 2014, 16:07