Donna Powell, prima femeie-manager din fotbalul englez

Miercuri seara a fost consemnată o premieră cel puțin neașteptată în lumea cel puțin conservatoare a sportului-rege insular. Mai precis, o reprezentantă a sexului frumos a luat loc pe banca tehnică a unei echipe britanice și, chiar dacă debutul ei nu a însemnat și un rezultat pozitiv pentru băieții pe care îi pregătește, toți cei prezenți la meci au admis că echipa s-a mbilizat exemplar, doar ghinionul făcând ca Fisher Athletic, gruparea în cauză, să nu obțină cel puțin un rezultat de egalitate pe care l-ar fi meritat cu prisosință.

Nu este clar însă dacă prestația în evidentă creștere a echipei s-a datorat tacticii impuse de Donna sau a fost vorba doar de dorința unor masculi de a face pe plac frumoasei doamne.

Probleme pescărești

Fisher (Pescarul) Athletic, club semiprofesionist din a șasea ligă engleză, traversează o criză sportivă și financiară profundă. Drept pentru care gruparea londoneză a găsit o metodă originală de a economisi niște bani. și anume, având în vedere că postul de manager era vacant, patronul a decis ca persoana care vine cu cei mai mulți bani de acasă și îi investește în echipă, va deveni noul manager. Spre supriza generală, licitația, pentru că asta și era, până la urmă, a fost câștigată de o femeie, Donna Powell pe numele său, care a pus pe masa bossului suma de 500 de lire sterline.

Adio "Kick and run!"

"Aruncă departe balonul și fugi", vechea lozincă, dar și tactică a cluburilor britanice, la care marile cluburi au început să renunțe la începutul anilor ’90, dar care încă se practică la echipele din ligile inferioare, era religia lui Fisher. Aici a fost prima schimbare de tactică făcută de Miss Powell, care a cerut jucătorilor să privilegieze jocul combinativ, din cât mai puține pase și direct pe poartă. Cu asta se spera să se întrerupă seria de 11 înfrângeri consecutive a echipei, dar după cum precizam la început, echipa a pierdut cu 2-1. Și asta, în ciuda unei evidente schimbări în bine, apreciată ca atare și de către cei 1000 de spectatori care vin constant la meciurile echipei.

Televiziunea o salută pe Donna

Însuși BBC, simbolul fair-play-ului englezesc, a trimis o echipă de filmare la meci și a realizat un interviu cu cea care a spart un tabu vechi de 150 de ani în Anglia. "Nu știam că eu sunt prima femeie care antrenează la nivel de cluburi în Anglia, dar nu am simțit niciun fel de presiune suplimentară din acest punct de vedere. Băieții au fost extraordinari, le-am spus că le fac cinste cu câte o bere și au părut a fi foarte mulțumiți. Eu nu fac decât să pun în practică ceea ce am văzut în Europa, și anume jocul combinativ. Nu am nicio treabă cu meseria de antrenor, dar sunt un bun psiholog și am văzut sute de meciuri la televizor. Vă spun sincer, după părerea mea oricine poate deveni antrenor. Cât de mult succes poți avea, asta depinde, înainte de toate, de șansă", a încheiat "The female coach", cum au poreclit-o, deja, ziariștii englezi.

 

articol de Octavian METONI

 

Publicat: 20 02. 2009, 13:08
Actualizat: 20 02. 2009, 13:54