„Doar Messi e mai bun decât el!” Guardiola are un nou favorit în lumea fotbalului și nu e Aguero! Laudele lui Pep pentru un om VÂNDUT de Mourinho

Manchester City este lider detașat în Premier League după cinci etape, iar Guardiola are un start perfect pe Etihad. Opt victorii din tot atâtea partide a strâns Manchester City sub comanda lui Pep, iar cetățenii sunt văzuți drept favoriți cerți la câștigarea titului în Premier League.

Chiar și lipsită de aportul starului Sergio Aguero (suspendat pentru 3 meciuri după ce și-a lovit cu cotul un adversar în victoria cu West Ham), City a câștigat derby-ul cu Manchester United, săptămâna trecută, scor 2-1, și în această etapă a zdrobit-o pe Bournemouth pe teren propriu, scor 4-0.

De fiecare dată, cel mai bun om de pe teren pentru City a fost belgianul Kevin De Bruyne (câte un gol și un assist în fiecare meci), un jucător pe care Jose Mourinho îl îndepărta de la Chelsea în 2014, considerând că nu se poate impune în Premier League.

Pep Guardiola are însă numai cuvinte de laudă pentru mijlocașul de 25 de ani, iar în ultima conferință de presă a precizat că belgianul este al doilea cel mai bun fotbalist din lume în acest moment, fiind depășit doar de argentinialul Lionel Messi.

„Kevin este un jucător special. Un jucător ieșit din comun care face totul! Fără minge e un luptător, iar atunci când are mingea e foarte clar de poate să facă. Absolut de fiecare dată ia decizia cea mai bună. Uneori trebuie să pasezi, uneori să joci din prima, să ții poseia sau să pleci în dribling, iar el ia cea mai bună decizie de fiecare dată. De aceea sunt norocos să-l am la echipă și cred că și el se poate bucura de calitățile sale alături de noi.

E unul dintre cei mai buni jucători cu care am lucrat. Când vorbim despre Messi, el are locul său special. Nimeni nu poate fi lângă el. Dar Kevin poate sta fără probleme pe treapta următoare.

Nu îl cunosc încă foarte bine, dar pare genul care se bucură să fie acasă alături de familia lui minunată și căruia îi place să se antreneze. Înainte de meciuri e foarte relaxat„, a declarat Guardiola, citat de Daily Mail.

Publicat: 18 09. 2016, 17:10
Actualizat: 18 09. 2016, 17:11