Discuții decisive pentru transfer! FOTO | Pogba se pune în mișcare, Mino Raiola intră în acțiune

Paul Pogba (25 de ani) e la mare căutare pe piața transferurilor! Nefericit la Manchester United, francezul a fost dorit de Barcelona, dar și Juventus a intrat pe fir pentru a-l readuce în Italia. Presa din „Cizmă” scrie despre niști discuții care vor avea loc între agentul jucătorului, Mino Raiola, și reprezentanții „Bătrânei Doamne” în vederea unui transfer!

Tuttosport scrie că șefii lui Juventus vor discuta cu Mino Raiola pentru întoarcerea lui Paul Pogba pe Allianz Stadium. După aceste discuții se va stabili când va fi făcut transferul, la începutul lui 2019 sau în vara viitoare. Anunțul jurnaliștilor vine după ce, în urmă cu o săptămână, s-a scris că Juventus e interesată să-l readucă pe Pogba în Italia.

Presa din Anglia scria că Paul Pogba și-a informat șefii că în iarnă vrea să revină la Juventus, club care l-a vândut în 2016 pe Old Trafford pentru 105 milioane de euro și l-a transformat în cel scump transfer din istoria fotbalului la acea vreme. Atras de mirajul revenirii la clubul unde a crescut, Pogba s-a întors la Manchester United, dar randamentul său nu a fost cel scontat de către cei din club.

Totuși, recent Paul Pogba și-a anunțat intențiile printr-o declarație făcută în cantonamentul naționalei Franței: „Viitorul meu e legat de Manchester United acum. Încă mai am contract, voi juca acolo pentru moment, dar nu se știe niciodată ce se va întâmpla în următoarele luni”, a spus Pogba.

 

 

Publicat: 10 09. 2018, 21:39
Actualizat: 10 09. 2018, 21:49