Din nou meci de poveste pentru Arsenal!** Tunarii aveau 2-0 în minutul 23, Fulham a revenit incredibil, dar Wenger a primit adevărata lovitură în ’90+4! Ce s-a întâmplat

Jucătorii lui Arsenal au făcut o obișnuință din a-și ține fanii cu pulsul sărit de 200 în meciurile jucate în acest sezon și, după incredibilul 5-7 cu Reading, din Cupa Ligii, au făcut un nou meci nebun, de data asta în premier League, cu Fulham.

Duelul 100% londonez părea decis în minutul 23, când oamenii lui Wenger conduceau deja cu 2-0, grație golurilor înscirse de Giroud (’11) și Podolski (’23).  Fulham nu a depus însă armele și, a reușit să revină pe tabelă imediat, iar la pauză cele două echipe erau din nou egale pe tabelă. Berbatov (’29) și Kacanikilic (’40) au marcat în poarta lui Mannone, iar Walcott și Compania se vedeau nevoiți să o ia de la capăt în repriza secundă.

După pauză, tot oaspeții au fost cei care au marcat primii, prin Berbatov (’67 – pen). Arsenal a revenit însă imediat în joc, prin Giroud, care a făcut și el „dubla” (’69).

Finalul a fost de-a dreptul electrizant, cu ocazii mari la ambele porți, însă în minutul patru al prelungirilor Wenger și staff-ul său erau convinși Arsenal se va impune, după ce arbitrul le-a acordat un un penalty. Schwarzer a parat însă incredibil șutul lui Arteta, iar arbitrul a fluierat imediat finalul partidei. S-a terminat 3-3, iar singurii câștigători au fost spectatorii.

Publicat: 10 11. 2012, 19:17
Actualizat: 10 11. 2012, 19:18