Di Maria, replică pentru Perez: „Nu am vrut să plec de la Real. Nu știu cât mai rezistă Ronaldo”

Angel Di Maria a fost protagonistul unui transfer extrem de spectaculos în această vară, trecând de la Real Madrid la Manchester United, pentru 60 de milioane de lire sterline. Argentinianul a făcut mai multe dezvăluiri despre președintele „albilor”, Florentino Perez, după ce acesta a spus că Di Maria că a soliciat un salariu uriaș pentru a rămâne la Real. Noul jucător al lui United a spus că nu a dorit să plece niciodată de la Real și că nu a negociat cu președintele o eventuală prelungire a contractului.

„Nu am spus niciodată că vreau să plec de la Real. Cristiano Ronaldo și Sergio Ramos, cei doi căpitani, au fost mereu alături de mine, m-au susținut și au insistat să nu plec. Nu știu cât va mai rezista Ronaldo, am văzut ce a declarat, a spus Di Maria la un post de radio argentinian.

Dacă eram eu președintele Realului, aș fi acționat altfel. Am o părere despre ce s-a întâmplat în această vară, dar nu pot spune întotdeauna ce gândesc. Di Maria și Xabi Alonso erau jucători extrem de importanți, dar acum nu mai sunt aici”, Cristiano Ronaldo pentru MARCA.

36 de goluri și 87 de pase decisive a reușit Di María în cele 190 de meciuri jucate pentru formația de pe Bernabeu

Acuzat că a spus despre Perez că e „un om dificil”, Di Maria a avut o replică misterioasă: „Nu știu dacă e așa deoarece nu am avut niciun dialog cu el. Nu am negociat cu el prelungirea contractului, nu se poate spune că avem o relație”.

Di Maria a relatat apoi un episod petrecut în timpul Campionatului Mondial de fotbal din Brazilia. Abia recuperat după o accidentare, jucătorul a fost anunțat că va juca în finala contra Germaniei. Auzind acest lucru, clubul madrilen a luat legătura cu Di Maria și i-a transmis o scrisoare prin care îi cerea să nu joace: „Am rupt-o în bucăți. Am suferit mult atunci, a fost un lucru îngrozitor, toată presiunea era pe mine”.

În final, Di Maria a vorbit și despre United: „Sunt fericit la Manchester. Nu am învățat limba, dar voi începe cursuri cu un profesor”.

  • Transferul lui Angel Di Maria la Manchester United este una dintre cele mai costisitoare mutări din istoria fotbalului. Englezii au plătit 60 milioane de lire sterline celor de la Real Madrid pentru a-l achiziționa pe argentinian.
Publicat: 06 09. 2014, 15:51
Actualizat: 06 09. 2014, 15:52