Delwarte, identificat după IP! Fostul dinamovist și-a atacat clubul pe net

Celebru pentru contribuția sa, pe vremea când era la Dinamo, la momentele vesele din istoria câinilor roșii, Gregory Delwarte continuă să provoace ilaritate în jurul său. Astfel, actualul portar al RAEC Mons, în prima divizie belgiană, a găsit de cuviință să aducă grave insulte conducerii clubului, și nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să le posteze pe Facebook, supercunoscutul site de socializare. Acolo, mesajul său a fost găsit de un fan care, negustând sau nefiind de acord cu injuriile respective, aici mărturiile nu concordă, a făcut cunoscută clubului descoperirea sa.

Evident, vestea nu le-a căzut bine acestora, drept pentru care au cerut specialiștilor de la IT să vadă ce și cum. Concluzia a fost că invectivele fuseseră editate pe Net de la un calculator din cadrul clubului, iar respectivul ordinator, depășit din punct de vedere tehnologic, era folosit, aproape exclusiv, de omul care a creat "senzație" în Ștefan cel Mare. Confruntat cu evidența, goalkeeperul flamand și-a recunoscut paternitatea inițiativei.

Clubul a apreciat faptul că Delwarte și-a cerut scuze public, astfel că s-a mulțumit să-i aplice o amendă severă.

 articol de Octavian METONI

Publicat: 20 02. 2009, 14:36
Actualizat: 21 02. 2009, 09:46