Declarația care a surprins întreaga lume. A plecat de la Juventus pentru că „vreau să îmi cresc copiii într-o lume islamică”

Fostul fundaș al lui Juventus, Medhi Benatia, s-a transferat în această iarnă la echipa din Qatar, Al Duhail, iar jucătorul în vârstă de 31 de ani a mărturisit adevăratul motiv care a stat în spatele deciziei de a o lăsa campionatul din Italia, dar și Europa pentru a semna cu o echipă arabă.

Cred că toată lumea ar trebui să îmi respecte decizia, pentru că a fost corectă atât pentru mine, cât și pentru familia mea. Vreau să îmi cresc copiii într-o lume islamică„, a fost declarația lui Benatia, potrivit gazzetta.it, după ce a fost prezentat oficial la noul său club.

Apărătorul, care a jucat și la echipele AS Roma și Bayern Munchen, s-a născut în Franța, dar a ales să evolueze pentru echipa națională din Maroc, începând cu Under 17.

Negocierile au fost lungi”, a mai adăugat Benatia, care a avut discuții și cu alte formații din Qatar, însă a ales echipa Al Duhail și are gânduri mari:

„Am jucat la cluburi importante precum AS Roma, Bayern Munchen și Juventus. Am câștigat tot, acum am alte obiective. Cred că putem să câștigăm AFC Champions League” (n.red. – Liga Campionilor din Asia)

Medhia Benatia a plecat de la Juventus, dar a rămas cu gândul la fosta sa echipă:

Am lăsat mulți prieteni acolo, vorbesc despre Matuidi și Pjanic. Frații mei, îmi lipsiți.

Astăzi (n.red. – marți, 5 februarie) este ziua lui Cristiano Ronaldo, La mulți ani. Să stai liniștit, poți juca până la 40 de ani lejer.

La mulți ani și du-ne în finala Ligii Campionilor„.

Juventus va juca în optimile Ligii Campionilor cu echipa Atletico Madrid, iar meciul tur va fi pe 20 februarie, pe stadionul Wanda Metropolitano, în timp ce partida retur va avea loc pe 12 martie.

Publicat: 06 02. 2019, 11:07
Actualizat: 06 02. 2019, 11:10