Debut cu egal! Prima reacție a lui Neymar după ce a jucat în tricoul Barcei

FC Barcelona nu a reușit decât un egal aseară, în al doilea meci amical fără Tito Vilanova pe bancă. Catalanii au remizat pe terenul Lechiei Gdansk, scor 2-2. Neymar a debutat pentru echipa catalană, întrând în locul lui Alexis Sanchez în minutul 78.

*Brazilianul a fost faultat de patru ori și nu a reușit vreo fază importantă

Barcelona va debuta în acest sezon în fața propriilor suporteri vineri, cu ocazia Trofeului „Joan Gamper”, unde va juca cu brazilienii de la Santos. Adică exact fosta echipă a superstarului Neymar, care a evoluat aseară pentru prima dată în echipa catalană în amicalul de aseară cu Lechia Gdansk. Un amical în care formația „azulgrana” nu a reușit mare lucru, remizând cu modesta echipă poloneză, scor 2-2. De fiecare dată Lechia a condus însă, prin golurile lui Bieniuk (15) și Grzelczak (49). Au fost două greșeli defensive ale Barcei, semn că noul antrenor, Gerardo Martino, mai are mult de muncit în defensivă. Totuși, pentru Barca nu au evoluat nici Pique, nici Puyol sau Dani Alves, astfel că greșelile sunt normale.

În ciuda golurilor lui Sergi Roberto (25) și Messi (56), cel mai așteptat moment al serii a fost intrarea lui Neymar. La un pas să nu joace, dorindu-se menajarea sa, superstarul brazilian pe care Barcelona a plătit 55 de milioane de euro în această vară a intrat în minutul 78 în locul lui Alexis Sanchez. Fără să reușească prea multe „floricele”, Neymar a fost faultat de patru ori și nu a reușit să schimbe soarta partidei, în care nici măcar Messi nu a părut că reușește un joc prea bun.

Au fost câteva tacklinguri mai dure, dar totul e OK. Sunt mândru că am debutat pentru Barcelona, trebuie să am puțin timp să mă adaptez, acesta este cel mai important lucru pentru mine în acest moment”, a spus Neymar după meciul cu Lechia, citat de cotidianul „Marca”.

Publicat: 31 07. 2013, 09:30
Actualizat: 31 07. 2013, 09:45