De Ligt, „deturnat” din drumul spre Barcelona! Un club din Premier League e favorit să obțină semnătura „perlei” lui Ajax

Matthijs de Ligt (19 ani) este unul dintre cei mai doriți jucători ai lui Ajax, după parcursul european de excepție al olandezilor din acest sezon. Aceștia au fost eliminați în semifinalele Ligii Campionilor de Tottenham. Fundașul și căpitanul echipei din Amsterdam a fost dorit de Barcelona, club care l-a transferat deja pe Frenkie de Jong, pentru 75 de milioane de euro. Se pare că batavul nu va mai ajunge pe Camp Nou.

Pe fir a intrat Manchester United, anunță publicația spaniolă Sport.es. Englezii îi oferă lui De Ligt un salariu gigantic: 14 milioane de euro pe an, sumă pe care oficialii catalani o consideră ca fiind prea mare pentru un jucător atât de tânăr. Dacă se va reazliza transferul, fundașul olandez va juca în sezonul următor în Europa League, deoarece United a încheiat sezonul din Anglia pe locul șase.

Șapte goluri și patru pase decisive în 55 de partide a bifat de Ligt în acest sezon pentru cei de la Ajax. Fundașul olandez este un produs al academiei lui Ajax, trecând pe la toate secțiile de copii și juniori. Acesta a făcut pasul la echipa mare în 2016.

  • 70 de milioane de euro este cota de piață a lui De Ligt, potrivit site-ului Transfermarkt.
Publicat: 23 05. 2019, 18:38
Actualizat: 23 05. 2019, 18:39