Dayro Moreno a văzut moartea cu ochii!** E internat în spital după un accident de mașină

După plecarea de la Steaua, Dayro Moreno s-a întors în țara natală, Columbia, unde a impresionat cu evoluțiile sale în tricoul lui Once Caldas. Atât de mult încât anul 2011 i-a adus un transfer la Club Tijuana „Xolos” din mult mai puternicul campionat mexican, unde a devenit, de asemenea, om de bază.

Dayro traversează în aceste zile clipe mai dificile, lipsind de la ultimele antrenamente ale echipei sale. Motivul? Columbianul a fost implicat într-un accident de mașină petrecut în țara natală și în urma căruia a trebuit să fie spitalizat. Conducerea clubului și colegii și-au exprimat suportul față de situația lui Moreno: „Are sprijinul nostru necondiționat, poate fi sigur că îl vom susține să își revină cât mai repede”. Medicii estimează că mijlocașul își va reveni în maximum 10 zile.

Dayro Moreno a jucat în 12 partide pentru Tijuana și a marcat 5 goluri.

Publicat: 05 01. 2012, 13:41
Actualizat: 05 01. 2012, 13:44