Dacia Arena, cel mai nou stadion din… Italia! Constructorul român intră în istorie: e primul brand auto ce dă numele unei arene de fotbal în peninsulă

Parteneriatul dintre Dacia și Udinese trece într-o nouă etapă. Într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului de Serie A, italienii anunță că procesul de renovare al stadionului se apropie de final, iar arena va purta numele constructorului român.

Conform italienilor, Dacia va fi primul constructor auto ce va da numele unui stadion de fotbal în Italia. Deși sunt recunoscuți pentru faptul că dețin o industrie auto extrem de dezvoltată, până acum niciun mare brand auto din peninsulă nu s-a implicat atât de mult în fotbal.

„Suntem mândri și fericiți că putem sponsoriza noul stadion al lui Udinese. Este o completare firească a parteneriatului pe care îl avem cu clubul. Dacia Arena reprezintă începutul unei noi ere în colaborarea pe care firma noastră o are cu Udinese și sunt convins că ne vom bucura împreună de multe succese și momente fericite”, a declarat Bernard Chrétie, manager general al Renault Italia.

Noul stadion al lui Udinese va fi asemănător arenelor din Anglia, cu tribunele lângă terenul de joc, și va avea o capacitate de 25.000 de locuri. Dacia Arena va deveni astfel primul stadion de acest gen din Italia.

Dacia și Udinese au început colaborarea în 2009 atunci când numele constructorului român a fost afișat pe tricourile de joc ale echipei italiene.

În România, Dacia a fost implicată în fotbal la Pitești. Pentru o scurtă perioadă, echipa locală chiar a purtat numele de „FC Argeș Dacia Pitești”. O dată cu preluarea fabricii de francezii de la Renault, Dacia s-a retras de la Pitești.

Publicat: 09 01. 2016, 12:32
Actualizat: 10 01. 2016, 16:25