Dă bani să joace la Barcelona!** Fabregas renunță la un munte de bani pentru a-și împlini visul

Cea mai lungă telenovelă de pe piața transferurilor e la final. După doi ani de tatonări și oferte, Arsenal l-a lăsat pe Fa­bregas să revină la echipa sa de suflet. E o dragoste care costă însă și bani, Cesc urmând să renunțe la cinci milioane de euro pentru a semna cu Barcelona! Transferul ar urma să se finalizeze în acest weekend, iar suma totală e de 40 de milioane de euro.

A crescut în curtea „La Masiei”, a fost văzut ca unul dintre posibilii înlocuitori ai lui Guardiola, dar la 16 ani a fost „răpit”. Nu de „extratereștri”, ci de scouterii lui Wenger. Au trecut opt ani, timp în care francezul l-a transformat într-un jucător de top, dar n-a reușit să-i vindece dorul de Catalunya. De doi ani, Fabregas a fost pe picior de plecare. De data aceasta, lucrurile sunt însă clare. Media engleză și cea spaniolă dau ca sigură reîntoarcerea mijlocașului pe „Camp Nou”. Încă din acest weekend!

După multe oferte refuzate (două doar în această vară), Barcelona pare a fi găsit, în sfârșit, în această săptămână, compromisul cu Arsenal. Cesc valorează 40 de milioane de euro, aproape de suma de care au ținut „tunarii” (45), dar Arsenal va încasa, efectiv, de la Barça doar 35 (29 plus alte șase în funcție de performanțele lui Fabregas). Restul de cinci milioane sunt bani pe care playmakerul îi mai avea de încasat dacă și-ar fi dus la capăt contractul cu echipa de pe „Emirates”, dar la care va renunța pentru a-și îndeplini visul.

57 de goluri
în 303 apariții a reușit Fabregas pentru Arsenal

ARTICOL SEMNAT DE MIHAI MOLNAR ȘI ALEXANDRU GHIURCĂ‚U

Publicat: 12 08. 2011, 03:00
Actualizat: 12 08. 2011, 03:00