Cristiano Ronaldo își va prelungi contractul cu Real Madrid. Salariul va fi unul imens: 17 milioane de euro/an

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo își va prelungi contractul cu echipa Real Madrid până în vara anului 2018, a anunțat cotidianul Marca în ediția tipărită de luni.

Conform sursei citate, internaționalul portughez ar urma să primească un salariu stagional de 17 milioane de euro.

Cristiano Ronaldo, în vârstă de 28 de ani, a fost achiziționat de Real Madrid în vara anului 2009 de la Manchester United.

Presa internațională a scris în această vară că Ronaldo va pleca de la Real Madrid, principalele destinații fiind Paris Saint-Germain, Manchester City și Manchester United.

sursa: Mediafax

Publicat: 05 08. 2013, 13:05
Actualizat: 05 08. 2013, 13:06